Condamnat ilegal și asasinat chiar în ziua de Crăciun, într-o țară creștin ortodoxă, Nicolae Ceaușescu devine din punct de vedere istoric reper al consecințelor răului făcut unei națiuni. Se presupune că ceea ce avea să urmeze trebuia să îmbrace altă formă. Și, da, societatea a luat o altă haină, schimbând dictatura comunistă cu democrația capitalisă.
Anesteziați de frică, panică și tensiune nu am realizat atunci câteva anacronisme despre care am mai scris. Românii, credincioși creștini, acceptă o execuție prin împușcare în ziua de Crăciun strigând „jos comunismul”, dar îl pun șef de stat pe fostul prim-secretar comunist de la Iași. Mai mult, sub ochii tuturor, ceva mai târziu, fostul prim-secretar comunist cheamă minerii să îi snopească în bătaie pe cei care cereau în stradă ca niciun comunist să nu mai facă parte din structuri de conducere ale României. În 1992 mineriadele au îngropat orice brumă de speranță a poporului român.
Dar, să revenim la Ceaușescu. Mai precis la motivul asasinării sale alături de consoartă. Ni s-a spus că se face vinovat de trei lucruri : asuprirea poporului prin asmuțirea Securității asupra sa, înavuțire fără seamăn pe seama muncii oamenilor și genocid. Toatea acestea, reale într-o bună măsură, într-o țară care nu avea nicio datorie externă, nu avea șomaj, care exporta masiv dela produse agricole la chimice aproape orice și care nu avea atârnări de vasalitate.
Dacă pe cizmar l-au mitraliat pentru cele de mai sus, vă las pe dumneavoastră să judecați ce trebuie făcut cu cei care s-au perindat apoi pe la conducerea României. Avem pentru propriul nostru proces de conștiință următoarele date certe.
Din 23 de milioane de locuitori, conform Institutului Național de Statistică, mai suntem 19,5. Deci, au dispărut 3,5 milioane de cetățeni români. Astfel, putem redimensiona noțiunea de genocid ceaușist și o putem corela cu cea de genocid modern. Din nicio datorie și miliarde de dolari de încasat, suntem vânduți la Fondul Monetar Internațional și stat vasal marelui licurici de peste ocean. Din industrie nu a mai rămas absolut nimic, în schimb, cel mai sărac dintre politicienii cu funcții în Parlament sau în guverne este de zeci de ori mai bogat decât toată familia Ceaușescu la un loc. Despre spitale și școli nu cred că mai are rost să discutăm acum. Dacă fiul dictatorului a fost supus oprobiului public pentru moartea suspectă a unei balerine și i s-a pus asta în cârcă, copiii demnitarilor post decembriști au bătut, au călcat cu mașinile și au împușcat români fără repercursiuni ca-n 89 că, deh, așa-i în democrație!
Concluzia mea, poate nu obiectivă, este că în democrație pare mai ușor să comiți fărădelegi decât în timpul unei dictaturi, că mult mai mulți pot face asta decât sub dictatură și că în democrație, pentru alt soi de genocid, hoție și asuprire scapi ieftin și rămâi bogat.
Atunci, unde-i măsura lucrurilor văzută prin ochii împușcatului?