Când diverşi politicieni străini ne reproşau că suntem un popor neguvernabil, inapt să înveţe democraţia, oficinele săreau ca arse, cu batjocuri şi măscări, asemănătoare celor făcute la adresa discriminatorilor. Acum, înşişi guvernanţii s-au convins pe pielea lor că poporul nu înţelege şi pace, cu toată strădania de a ne asigura un viitor luminos şi un trai decent. Cârcoteşte zi şi noapte şi se burzuluieşte la guvernanţi, făcându-i în fel şi chip pe primul ministru Boc şi pe preşedintele Băsescu, că ţi-e şi ruşine să reproduci cuvintele, fără să se păteze hârtia. În timp ce Odiosul a rămas bătut în cuie ca autor al celebrului decret al “decreteilor”, prin care femeile erau obligate să dea ţării cât mai mulţi şoimi cu cocardă şi tricolor, ei bine, acum Domniile Lor le-au rezolvat: gata cu naşterile la comanda partidului. Cine vrea, n-are decât să nască, dar cine şi-l naşte să şi-l crească. Guvernul nu e dădacă. Apoi, după două-trei zile, să se ducă la serviciu, să ridice patria pe noi culmi de progres şi fericire, aşa cum ne dă pildă inimoasa tovarăşă Elena Udrea, care n-ar putea sta acasă cu pruncul (virtual) nicidecum, de teama să nu se deprofesionalizeze. La îndemnul ei, după vreun an-doi, dacă totul merge ca la carte, mămicile pot să-şi dea copilul chiar la creşele noi făcute din spitalele vechi, falimentare. De spitale nici nu e nevoie, deoarece românii nu se mai îmbolnăvesc, de frică să nu risipească aiurea banii pe medicamente, aşa că pur şi simplu urmează indicaţia prim-ministru de a ieşi din sistem pe cale naturală, fără să mai treacă prin sălile de operaţii dotate cu instrumentar modern de pe vremea lui Carol I, din timpul Războiului de Independenţă. Şi şcoli avem prea multe, că trebuie să mai radem vreo 3.000, din cele uitate de burghezii lui Spiru Haret. Se pare că blestemul adus pe capul românilor de tătuca Iosif Visarionovici Djugajvili – Stalin va mai dura un timp substanţial. Românii au dat senini cu piciorul reluării istoriei lor, întrerupte brutal de către comuniştii şi securiştii ce nu vor să piară, în 1990, când n-au făcut niciun efort pentru a-i face “minima dreptate” ex-monarhului lor. A fost ocazia unică prin care acest neam avea şanse să se purifice. După cum s-a putut constata din bilanţul politic ai celor 21 de ani trecuţi de pseudo-democraţie, lupta suburbană pentru putere a exclus toate valorile din partide. Geoană, fost ambasador în SUA, este o pacoste şi, efectiv, mi-e greu să gândesc cum sunt numiţi în posturi cheie asemenea indivizi. La Ponta, un copil infantil şi mincinos, cu personalitate zero, primează doar interesele. Primul ministru este un ţăran frustrat cu dor de coasă şi lecţia învăţată “pe de rost”. Antonescu este un individ care vorbeşte fără să spună nimic. Singur, fără comunicare, cred că face zilnic exerciţii în oglindă, de frumuseţe. Udrea o “blondă” de la Plescoi, ajunsă avocat cum numai ea ştie, vrea să pună în practică tot ceea ce a văzut prin filme. Deziluzie, pe toate fronturile. Până nu se schimbă toată clasa politică, România nu are nicio şansă de înzdrăvenire. Este realitatea tragicomică a zilelor pe care românii le trăiesc cu scârbă şi îngrijorare crescândă. PSD-ul este Partidul Marii Trădări Naţionale. Tătucul lor, Ilici Iliescu, are pe conştiinţă lovitura de stat din ’90 şi peste 1000 de morţi, atât atunci, cât şi la mineriadă, el fiind românul care cerea, în ’90, intrarea trupelor sovietice în România, ca apoi să se grăbească să semneze tratatul cu Uniunea Sovietică (noroc că a căzut uriaşul cu picioare de lut), Bombonel – Năstase (care a fost căsătorit de 2 ori cu fiice de demnitari comunişti, prima nevastă divorţând de el şi plecând în SUA) a falimentat toată economia românească, vânzând-o la clica de băieţi deştepţi cu care se înconjurase şi la capitaluri străine, instituind o corupţie generalizată cum nu au mai cunoscut ţările române de pe vremea fanarioţilor, un Viorel Hrebenciuc implicat în falimentarea băncilor, cu un Geoană care făcea vizite ruşilor şi era un apropiat al securiştilor antinaţionali Vântu şi Voiculescu, cu un Negoiţă care e implicat într-o reţea de prostituţie infantilă, cu procente câştigătoare în alegeri doar în zonele sărace ale ţării şi doar la nivelul pensionarilor. Sincer, alegerile interne de la PDL, încheiate aseară în sala Casei Sindicatelor din Rm. Vâlcea, m-au făcut să înţeleg de ce suntem aşa cum suntem ca neam, de ce nu avem spirit civic, de ce nu avem un “nivel de trai decent”, de ce nu avem societate civilă – pentru că dacă europenii, de la Budapesta şi Praga încolo, au ridicat biserici şi catedrale a căror construcţie a durat şi câte 4-500 de ani, românul nu a deprins altceva decât legenda “meşterului Manole”, adică trebuie să-şi zidească sufletul, să-l omoare, pentru a putea ridica ceva “durabil”. Atât poate românul! Să-şi “zidească” sufletul sau să-şi “îngroape” de viu aproapele, ca să-i iasă lui “lucrarea”. Şi, cu astfel de mituri româneşti, nu poţi avea un 1956 unguresc, un 1968 al cehilor, căci, în 1989, Tokeş a fost scânteia (revoluţiei) care nu s-a stins nici până acum. El arde mai departe, alături de UDMR, până va ridica “catedrala” la care lucrează, autonomia regională. Iar noi, românii, încă odată, dovedim că suntem buni lucrători doar ca forţă de muncă ieftină… Având, în continuare, această mentalitate, nu vom putea intra curând în UE, cum nu am intrat singuri nici în uniunea anilor 1200-1300 când, intrarea în spaţiul Schengen de atunci, au stabilit-o europenii: prin pasul Vatra Dornei i-au adus pe nemţi, prin Pasul Oituz i-au adus pe secui, pe Valea Prahovei i-au aşezat pe nemţi la Braşov, la fel, pe şaşi, la Sibiu, pe Valea Oltului sau pe Valea Jiului… Noi doar vrem în UE. Dar mă uit la preşedintele Băsescu, la premierul Boc sau la liderii de partid. Constat că nu au mentalitate de europeni. Au mentalitate de români. Nu construiesc, ci îi sacrifică pe cei de aproape: tovarăşi politici, mămici, bebeluşi, pensionari şi bugetari.
Tragicomedia zilelor ce le trăim
