Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Horia Horăscu şi-a lansat candidatura la „Festivalul Vinului din Prundeni”

Duminică, 20 mai 2012, primarul PSD al localităţii Prundeni, Ion Horia Horăscu, a organizat un eveniment excepţional, intitulat „Festivalul vinului”,  la care au participat peste 500 de cetăţeni. În acelaşi timp edilul localităţii şi-a lansat şi candidatura, în prezenţa liderilor PSD Vâlcea, printre care îi putem enumera pe preşedintele Ion Cîlea, secretarul executiv Dumitru Persu, senatorul Laurenţiu Coca, consilierul judeţean Constantin Rădulescu şi mulţi alţii.

Un primar care merită toate voturile

Evenimentul a fost unul remarcabil, „Festivalul Vinului” fiind un bun prilej pentru locuitorii din Prundeni să sărbătorească. Ei au fost încântaţi de spectacolul oferit de renumiţi solişti de muzică populară din întreaga ţară, printre care îi amintim pe Constantin Enceanu, Petrică Mîţu Stoian, Mariana Ionescu, Mioara Velicu, Ştefania Stere, Tită Bărbulescu, dar şi soliştii Ansamblului Doina Gorjului. Cetăţenii din Prundeni au dansat, au cântat şi au degustat vinuri de la peste cei 50 de reprezentanţi ai caselor de vinuri din ţară. Ei l-au ascultat cu plăcere şi pe primarul lor Ion Horia Horăscu, care le-a reamintit că trebuie să meargă la vot şi să-i acorde încă o dată încrederea pentru a continua ce a început. „Am pornit pe un drum împreună şi în cei 16 ani am reuşit să facem multe lucruri bune pentru comuna noastră. Vreau să vă spun că mai am multe idei pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii dumneavoastră şi în următorul mandat voi pune un mare accent pe toate lucrurile de care aveţi nevoie. Ştiu că este necesară o piaţă pentru micii comercianţi şi tocmai de aceea mă angajez să amenajez trei pieţe mobile pentru a ne putea vinde produsele acolo. Ştiu că aveţi nevoie de locuri de joacă pentru copii, de drumuri moderne, de canalizare, de gaze în unele locuri şi tocmai de aceea vă promit că le vom face în cel mai scurt timp” – a spus primarul Ion Horia Horăscu.

Ion Cîlea, alături de Horia Horăscu

Alături de primarul Ion Horia Horăscu a fost şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, care le-a spus oamenilor că îi va acorda tot sprijinul edilului pentru a continua dezvoltarea comunei. Şeful judeţului le-a reamintit oamenilor că primarul Ion Horia Horăscu a demonstrat că se poate face administraţie eficientă şi că principala calitate pe care trebuie să o aibă un edil este aceea de bun gospodar. El a reuşit să le ofere garanţia cetăţenilor din Prundeni că au luat cea mai bună decizie în momentul în care l-au votat ca primar, iar acum se află din nou în faţa lor pentru a le cere să continue împreună. „Evenimentul organizat de primarul Horia Horăscu este unul excepţional. «Festivalul vinului» sunt convins că va deveni o tradiţie pentru localitatea Prundeni, iar Horia Horăscu va rămâne în istoria comunei ca cel mai gospodar primar. Eu îl voi susţine şi în mandatul meu, în calitatea mea de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea şi sunt convins că vom reuşi să facem în continuare multe lucruri împreună” – a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

CLAUDIA STANCIU