România este din nou considerată de toate cele trei mari agenţii de rating ca fiind o ţară cu o posibilitate şi o capacitate de dezvoltare stabile şi recomandate investitorilor, a anunţat vineri, 16 mai 2014, premierul Victor Ponta, preşedintele PSD.
„Standard & Poor’s, pentru prima dată după şase ani, a îmbunătăţit ratingul de ţară al României. Astfel, România fiind considerată în categoria recomandată investiţiilor cu perspectivă stabilă. Începând de astăzi, România este din nou considerată de toate cele trei mari agenţii de rating – Standard & Poor’s, Fitch şi Moody’s – ca fiind o ţară cu o posibilitate şi o capacitate de dezvoltare stabile şi recomandate investiţiilor”, a spus Victor Ponta.
Premierul a adăugat că pe acelaşi trend se situează şi datele prezentate joi de Eurostat, potrivit cărora ‘România este ţara cu cea mai mare creştere economică pe primul trimestru din toate cele 28 de ţări ale Uniunii Europene’.
„Şi, de asemenea, de la INS, faptul că pe primul trimestru investiţiile străine directe au crescut cu 30%, o treime faţă de anul trecut. Acest lucru înseamnă că pentru toţi investitorii internaţionali şi pentru pieţele financiare internaţionale se confirmă progresele macroeconomice şi structurale ale României. (…) În acest fel, pentru toţi cei care investesc şi doresc să investească în viitor în România se asigură o predictibilitate şi stabilitate de care aceştia au nevoie pentru întocmirea planurilor de investiţii. În mod direct, pentru România, aceste veşti bune ne asigură că vom avea mai multe investiţii, că vom avea mai multe locuri de muncă, implicit încasări suplimentare la buget şi că în acest fel România poate să continue drumul bun şi pozitiv din punct de vedere economic cu aplicarea unor alte măsuri de creştere economică şi susţinere a investiţiilor’, a completat Victor Ponta.
Premierul a reamintit că de la 1 iulie vor fi scutite de impozit profiturile reinvestite şi, de asemenea, reducerea taxării muncii, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale’.
‘Este important ca, după o perioadă 2010-2011 de dezastru economic, fiscal, bugetar şi social, am reuşit în 2013 şi 2014, pe baza programului de guvernare al USL, relansarea economică, consolidarea României, îmbunătăţirea radicală a imaginii noastre faţă de investitorii străini şi pieţele financiare internaţionale. Şi în acest fel putem să trecem, în mod sigur, la transformarea creşterii economice în dezvoltare economică pe termen mediu şi lung. Un proces sustenabil de creare de locuri de muncă, de stabilitate a acestor locuri de muncă, de creştere a veniturilor, atât în zona privată, cât şi în zona publică şi de asigurare că niciodată dezastrul din 2010 concretizat în tăieri de pensii, de salarii, în creşterea TVA-ului (…) să nu mai poată fi posibil în România’, a declarat Victor Ponta.
Premierul a arătat că le-a cerut miniştrilor de la Finanţe, Fonduri Europene şi Buget să-i pregătească în cursul zilei de vineri ‘o analiză privind efectele practice şi concrete în economia românească a tuturor acestor veşti bune (…), pentru a putea fundamenta deciziile viitoare care să ducă în continuare la relaxare fiscală, la îmbunătăţirea şi continuarea creşterii investiţiilor şi a creării locurilor de muncă şi la îmbunătăţirea nivelului de trai”.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu