Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Aberațiile justiției vâlcene

Dumitru Tănase din comuna Frâncești s-a trezit în urmă cu vreo doi ani dat în judecată de către vecinul său, Dumitru Popescu, fiul lui Ion Popescu. Acesta  revendica 140 mp de teren pe care susțineau că Tănase îl ocupă abuziv. Demersul în instanță al vecinilor i s-a părut lui Tănase de-a dreptul hilar, șitia că nu este proprietar pe terenul respectiv și de aceea nu i-a acordat importanța cuvenită. „Am strigat în gura mare în fața instanței că eu nu sunt proprietar, tot pământul este la rolul mamei mele,  Sanda Tănase, fostă Anicescu. Am depus acte doveditoare la dosar, dar nu m-a  luat nimeni în seamă, nimeni nu a vrut să se uite la documente”, susține Dumitru Tănase. După începerea procesului, instanța constată imediat lipsa calității procesuale a lui Dumitru Popescu, dar o ignoră pe cea, la fel de evidentă, a lui Dumitru Tănase. În proces este introdus proprietarul de drept al terenului, Ion Popescu,   și se continuă judecata. După doi ani vine sentința irevocabilă: Dumitru Tănase este obligat să-i dea lui Ion Popescu  cei 140 de mp ocupați abuziv. „Au luat un pământ pe care eu nu am nici un act. Nu sunt proprietar. Este pământul mamei mele și al fraților ei”, este de părere Dumitru  Tănase. Ion Popescu susține că l-a dat în judecată pe Dumitru Tănase, ci nu pe mama acestuia, pentru că șitia că el muncește pământul. „Nu șitiu dacă avea acte sau nu, eu am cerut la instanță să mi se elibereze terenul și instanța mi-a dat câștig de cauză. Probabil că are acte și n-a vrut să le arate”, este de părere Ion Popescu. Conform titlului de proprietate eliberat în mai 2002 dar și înscrisurilor de la Arhivele Naționale, terenul din punctul „La Ciuca” satul Coșani, aparține celor șase moștenitori ai lui Ion Anicescu, bunicul lui Dumitru Tănase. „După ce a  murit tăticu’ nu am făcut succesiunea pentru că nu am avut bani. Așa că pământul este al celor șase frați, nu doar al meu. Dacă s-ar fi judecat cu mine și aș fi pierdut, nu ar fi fost nicio problemă, dar s-a judecat cu fiul meu și mi-a luat pământul meu. Cine a mai pomenit așa ceva?” – se întreabă uimită Sanda Tănase Anicescu. Alt abuz. Executorul judecătoresc Mihail Deaconu, flancat de trei jandarmi, pune în executarea sentința judecătorească în data de 8 iulie 2010. De și instanța a admis chiar în dimineața zilei respective cererea lui Tănase de suspendare a executării. Dar, în marea de ilegalități comise în procesul de revendicare, executorul judecătoresc nu s-a împiedicat de un amănunt atât de minor. Surse din Judecătoria Râmnicu Vâlcea admit că este „eroare” și susțin că aceasta poate fi îndreptată doar dacă Sanda Tănase Anicescu îi dă în judecată pe Ion Popescu și îi cere acestuia să-i lase liberă proprietatea. CODRUȚA ALEXANDRU