Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Accident cu victimă pe DN64, în Râureni: impact între două mașini din cauza nepăstrării distanței

Un accident rutier cu victimă s-a produs marți, 25 februarie, pe DN64 – zona cunoscută drept „4 benzi”, în cartierul Râureni din Râmnicu Vâlcea, în apropierea Pensiunii Arthur.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, evenimentul a avut loc la kilometrul 110+630 metri și a implicat două autoturisme. Cauza producerii accidentului a fost nepăstrarea distanței regulamentare în mers.

În urma impactului, o persoană – pasager în autoturismul considerat vinovat – a fost rănită ușor, la prima evaluare. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Testarea conducătorilor auto cu aparatul etilotest a indicat rezultate negative, iar documentele acestora erau în regulă.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă a fost temporar restricționat pentru desfășurarea intervenției și efectuarea măsurătorilor.