Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Acțiune a polițiștilor vâlceni: 22.000 de lei amenzi și țigarete confiscate în cadrul controalelor economice

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat, la data de 25 februarie 2026, o acțiune pe linia combaterii contrabandei și a evaziunii fiscale, vizând mai mulți operatori economici din mediul rural.
Verificările au fost efectuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice la patru societăți comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea de țigarete, dar și de produse alimentare și nealimentare. Controalele au avut loc în puncte de lucru situate pe raza comunelor Laloșu și Popești.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale și pentru nerespectarea legislației referitoare la comercializarea produselor din tutun. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 22.000 de lei.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 541 de țigarete, estimate la aproximativ 820 de lei, precum și suma de circa 1.000 de lei, reprezentând venituri nefiscalizate.

Reprezentanții IPJ Vâlcea atrag atenția operatorilor economici asupra obligației de a respecta legislația în vigoare și anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea faptelor de contrabandă și pentru menținerea unui climat de legalitate în mediul economic din județ.