În perioada 29–31 august 2025, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, sprijiniți de colegii din municipii, orașe și secții rurale, au desfășurat ample acțiuni de verificare pe drumurile din județ, având ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră.
În doar trei zile, oamenii legii au controlat 512 autoturisme și au efectuat 325 de testări cu aparatul etilotest, precum și patru testări pentru depistarea consumului de droguri. În urma acestor verificări, au fost aplicate 486 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru nerespectarea regulilor de circulație și pentru depășirea regimului legal de viteză. Au fost sancționați și șoferii care efectuau depășiri neregulamentare, cei care transportau mărfuri sau persoane fără a respecta normele legale, dar și mai mulți bicicliști surprinși încălcând regulile de circulație.
Totodată, polițiștii au reținut 40 de permise de conducere, majoritatea pentru viteză excesivă și depășiri neregulamentare, dar și pentru conducere sub influența alcoolului ori pentru alte abateri grave. În plus, au fost retrase 14 certificate de înmatriculare și au fost constatate șase infracțiuni rutiere, dintre care două pentru punerea în circulație a unor vehicule neînmatriculate și patru pentru conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
Reprezentanții Poliției Rutiere Vâlcea transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, subliniind că scopul lor este prevenirea accidentelor și responsabilizarea tuturor participanților la trafic. Șoferii sunt îndemnați să respecte regulile de circulație, să nu se urce la volan după ce au consumat alcool sau droguri și să manifeste prudență și responsabilitate pe șosele.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu