Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bilanțul minivacanței de Rusalii și 1 Iunie în Vâlcea: peste 800 de amenzi și 110 permise reținute

Polițiștii vâlceni au fost la datorie pe întreaga durată a minivacanței de Rusalii și de Ziua Internațională a Copilului, pentru ca manifestările organizate în județ să se desfășoare în condiții de siguranță.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, în perioada 29 mai – 1 iunie 2026, peste 280 de polițiști au fost mobilizați zilnic în teren, acționând pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor antisociale și intervenția rapidă la solicitările cetățenilor.

În urma controalelor și acțiunilor desfășurate, oamenii legii au aplicat peste 800 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 350.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea au fost acordate pentru depășirea limitei legale de viteză, conducerea sub influența alcoolului și alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, polițiștii au reținut 110 permise de conducere, iar pentru monitorizarea traficului și depistarea șoferilor care încalcă legea au fost utilizate, în medie, nouă aparate radar în fiecare zi.

Reprezentanții IPJ Vâlcea le recomandă cetățenilor să respecte regulile de circulație, să nu urce la volan după consumul de alcool sau alte substanțe interzise, să manifeste prudență în zonele aglomerate și să acorde o atenție sporită bunurilor personale.

Poliția transmite că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță al comunității și prevenirea evenimentelor nedorite.