Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doi bărbați condamnați la închisoare, încarcerați de polițiștii vâlceni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vâlcea au pus în aplicare, în cursul zilei de ieri, două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise pe numele a doi bărbați.

Primul caz îl vizează pe un bărbat de 37 de ani, condamnat de Judecătoria Râmnicu Vâlcea la aproximativ un an și patru luni de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis, faptă comisă în iunie 2021.

În cel de-al doilea caz, un tânăr de 25 de ani a fost condamnat de Judecătoria Brezoi la patru ani de închisoare pentru furt calificat, după ce a sustras mai multe bunuri dintr-un magazin, în luna septembrie 2024.

Ambele persoane au fost depuse în Penitenciarul Mioveni.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Băbeni și Călimănești, iar oamenii legii continuă activitățile pentru depistarea și încarcerarea persoanelor condamnate definitiv.