Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Drept la replică

În atenția domnului Director Romeo Popescu, Referitor la: articolul apărut în ediția din 02 martie 2011 a bisăptămânalului „Vocea Vâclcii” , sub titlul „Afaceristul Ciorbă a „executat” Direcția Agricolă cu 8,4 miliarde lei vechi” vă solicit un drept la replică, deoarece articolul menționat conține o serie de afirmații neadevărate și deosebit de grave  pe care „le apreciez ca fiind de natură să îmi prejudicieze imaginea publică, cât și a instituției pe care o conduc. În acest sens, doresc să vă aduc la cunoștință următoarele: 1. Din conținutul articolului publicat reiese că eu m-aș face vinovat de abuz în serviciu, iar asupra membrilor comisiei de recepție a lucrărilor la „Perimetrul de ameliorare Treapt, Scărișoara, Plăiețu , Dăroaie” din orașul Horezu, planează suspiciunea de neglijență în serviciu. Prezentarea faptelor va infirma aceste considerente. Referitor la licitația organizată de instituția noastră în vederea atribuirii contractului de lucrari la „Perimetrul de ameliorare Treapt, Scărișoara, Plăiețu , Dăroaie”, oraș Horezu, a fost organizată corect, respectând  TOATE prevederile legale.     În sprijinul afirmației de mai sus , adică respectarea condițiilor legale de desfășurare a licitației, vine și faptul că demersul a fost confirmat oficial de soluția Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în urma unei contestații depuse de una dintre firmele participante. În urma soluționării contestației firma câștigătoare a fost SC Construct Europrompt SRL, cu care s-a încheiat un contract de execuție de lucrări. 2. Cunoaștem faptul că a existat o sesizare privind executarea lucrărilor la „Perimetrul de ameliorare Treapt, Scărișoara, Plăiețu , Dăroaie”, în urma căreia organele abilitate prin lege au făcut verificările necesare. În conformitate cu prevederile contractuale, firma câștigătoare a executat lucrările prevăzute în proiect, care datorită specificității lor și posibilităților de plată au fost recepționate în ordinea efectuării prin 3 recepții parțiale. Vreau să menționez clar faptul că, la ultima recepție parțială, au fost verificate și recepționate numai lucrări de însămânțare și supraînsămânțare executate în perimetrul de ameliorare. Pe durata executării acestor lucrări din partea Primăriei Horezu a fost delegat un reprezentant care a supravegheat respectarea condițiilor tehnice specifice acestor lucrări. Faptul a fost confirmat prin încheierea unui Proces-verbal înregistrat, semnat și șitampilat de reprezentantul primăriei. Prevederile legale dispun că pentru ca un proces-verbal de recepție parțială să fie valid, este nevoie de acordul majorității membrilor comisiei, condiție care a fost îndeplinită. Nimeni nu se poate îndoi de corectitudinea plății lucrărilor recepționate, dar pentru a lămuri un ultim aspect fac următoarea precizare: „Confirmarea facturii aferente ultimelor lucrări recepționate și aprobarea plății acestora nu a fost făcută de mine, ing. Bădele Florel.” Îmi pun întrebarea legitimă „Unde este abuzul în serviciu?” În interesul corectitudinii jurnalistice și „al accesului la adevăr al cititorilor ziarului dvs., sunt dispus să ofer informații verificate, ori „de câte ori este necesar. director al DADR Vâcea, Florel Bădele