Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Escrocul ce se dădea ziarist este cercetat penal pentru înşelăciune

În urmă cu mai bine de un an, Vocea Vâlcii semnala că un individ, pe numele său Ion Boncan, ce a fost crescut la casa de copii orfani din Rm. Vâlcea, ţepuieşte oameni de afaceri, politicieni şi autorităţi vâlcene, folosind identităţi diferite, dându-se chiar ziarist sau susţinând că a fost trimis de un anumit jurnalist. S-a folosit de numele mai multor ziarişti cu renume din judeţul Vâlcea, obţinând sume destul de mari de la şefi de instituţii şi politicieni. El îşi păcălea victimele susţinând că organizează tabere pentru copiii defavorizaţi sau că îi ajută în cazul în care au vreun deces în familie. În acest mod el a cauzat un prejudiciul de 5.000 de lei, iar oamenii legii i-au întocmit un dosar penal pentru înşelăciune.

Ion Boncan, 32 de ani, care, aşa cum spuneam, se dădea ziarist sau susţinea că a fost trimis de anumiţi jurnalişti, se folosea de o fundaţie fantomă şi cerea bani sub pretextul că vrea să ducă la mare sau în diferite tabere copiii orfani ocrotiţi de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea. Sigur, totul era o mare escrocherie, dar poliţiştilor vâlceni le-a fost greu să probeze infracţiunile acestuia, în ciuda faptului că avertismentele din presă au fost numeroase. Însă, în cele din urmă au reuşit totuşi, iar luni, 4 august 2014, Boncan a fost reţinut pentru 24 de ore, audiat şi cercetat pentru infracţiunea de înşelăciune. „În perioada octombrie 2013- iulie 2014, bărbatul a apelat telefonic mai mulţi administratori de firme de pe raza judeţului Vâlcea, precum şi şefi ai unor unităţi publice, recomandându-se drept reprezentant al unei publicaţii regionale sau reprezentant al unor unităţi administrativ teritoriale judeţene şi a solicitat ajutor financiar pentru persoane defavorizate, sau care au suferit un deces in familie. Astfel, bărbatul ridica direct sau prin interpuşi sume de bani cuprinde între 60 – 400 lei. De asemenea, sub acelaşi pretext, a fost cazat la un hotel din municipiul Râmnicu Vâlcea timp de 3 luni, cauzând un prejudiciu de 2.400 lei. Prejudiciul total a fost estimat la aproximativ 5000 lei” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.

În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti, la locuinţa lui Boncan au fost găsite mai multe agende, înscrisuri şi publicaţii. Escrocul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, în seara zilei de luni, 4 august a.c., iar ulterior dus în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Numai că, judecătorii au considerat că acesta nu reprezintă un pericol public şi l-au lăsat în libertate, el urmând să fie cercetat sub control judiciar pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.