Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Parcul auto al IPJ Vâlcea e plin de mașini uzate

Dacă la capitolul infracțiuni, crime, violuri, tâlhării, poliția vâlceană stă bine, conform datelor oferite de chestorul Ion Stoica cu ocazia bilanțului activității pe semestrul întâi 2010, la capitolul dotări, IPJ Vâlcea a cam rămas în urmă. Cu jumătate de gură, chestorul Stoica a recunoscut că în ceea ce privește dotarea cu tehnică a unităților de poliție, IPJ Vâlcea a cam rămas în urmă. În raportul de evaluare a activității se precizează că, în sectorul auto, s-a realizat un grad de dotare de 40,96%, respectiv 195 de autovehicule față de 476 cât ar fi necesar pentru desfășurarea activității în parametrii normali. În prima jumătate a lui 2010 au fost executate 720 de reparații curente și 69 inspecții tehnice periodice. Peste 30% din ma șinile ce compun parcul auto al poliției au îndeplinite atât norma de timp, cât și cea de rulaj, ele trebuind să fie înlocuite. De asemenea, în raport se mai precizează că în cursul perioadei analizate a existat carburant suficient, reușindu-se menținerea în exploatare a autovehiculelor. Conform unei analize efectuate privind consumul de carburant, se arată că aproximativ 70% din cotă este consumată de ma șinile Serviciului Rutier și cele care formează patrulele de ordine publică de la Poliția municipiului Rm. Vâlcea. În privința datoriilor IPJ Vâlcea, chestorul Stoica a precizat că la această dată, ele se ridică la suma de 600.000 lei, din care 450.000 lei către Medicina Legală.

CODRUȚA ALEXANDRU