Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 1.500 de absolvenți și-au depus actele pentru șomaj

Statistică îngrijorătoare a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vâlcea, ce scoate în evidență că peste 1.500 de absolvenți de învățământ și-au depus actele pentru a primi șiomaj. Trebuie menționat că, majoritatea celor înregistra și în evidențe sunt elevi care nu au reu șit să promoveze bacalaureatul de anul acesta. Pentru a-i ajuta să se integreze pe piața de muncă, conducerea AJOFM Vâlcea s-a gândit ca în data de 28 septembrie 2012, începând cu ora 09.00, să organizeze Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul va avea loc la sediul Centrului Regional pentru Formare Profesională a Adulților din Rm. Vâlcea, iar conducerea AJOFM menționează că va stimula firmele ce vor angaja absolvenți, prin acordarea de subvenții financiare pe o perioadă de un an de zile pentru fiecare loc de muncă în parte. „În acest an, peste 1.500 de absolvenți de învățământ s-au înregistrat în evidențele noastre, județul Vâlcea situându-se pe locul doi pe țara la acest indicator. Bineînțeles că o parte dintre aceștia vor urma o formă superioară de învățământ începând cu 1 octombrie 2012. Bursa absolvenților se adresează în primul rând celor care au finalizat un ciclu de instruire (facultate, șicoală postliceală, liceu sau profesională) și se va desfășura la nivel național, în toate județele țării, ea devenind în ultimii ani o măsură activă foarte importantă în stimularea ocupării” susține directorul executiv al AJOFM Vâlcea, Dumitru Cornoiu.

CLAUDIA STANCIU