Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarii vâlceni, puși de Poliție să alerge după hoții de găini

HILAR. Înaripatele din bătătura vâlcenilor plătesc tributul crizei economice, dând  bătăi de cap atât primarilor, cât  și poliției locale. Hoții dau iama prin cotețele celor mai avuți în fiecare noapte, spre disperarea primarilor, obligați de săteni să stopeze fenomenul. Depă șiți de situație, primarii au cerut ajutorul Poliției Județene și Jandarmeriei, care spre surprinderea lor i-au sfătuit pe primari să- și prindă singuri hoții de găini, pentru că nu au efectivele necesare.

În comuna Galicea, și nu numai, se fură ca în  codru. Primarii spun că hoții nu se mai tem de nimeni și de nimic, dau spargeri pe bandă rulantă, chiar și câte trei pe noapte. Se fură de toate: găini, calorifere, clopote, cabluri electrice, telefonie, cupru, orice.

Primarul comunei Galicea, liberalul Ion Nafliu, a apelat  zilele trecute la ajutorul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea și Jandarmeriei. Cu toate că la nivelul conducerii Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea  se șitia că fenomenul infracțional a explodat în zona rurală, primarul a primit un răspuns care l-a lăsat fără grai. Jandarmeria i-a transmis că alergatul după hoți nu intră în sfera sa  de activitate, iar Poliția că nu are cadre disponibile.

„În comuna Galicea au luat amploare furturile. V-aș ruga să ne sprijiniți în combaterea lor. În Budești, Galicea, Ionești și Marcea, deja furturile au luat amploare. Eu am avut săptămâna trecută trei furturi într-o noapte. Noi, la nivel de comunitate, e greu să ne organizăm să-i prindem, iar la Poliție programul e așa cum e, fac și ei ce pot, în special noaptea, dar e greu. Dacă s-ar putea să ne ajute de la Jandarmi, de la Poliția Județeană, să fim sprijiniți măcar pe linie de circulație, la sfârșit de săptămână ar fi și mai bine, pentru că atunci avem cele mai mari probleme”, a declarat primarul.

Dascălu îi sfătuiește să- și facă singuri trupe de intervenție rapidă

Comisarul Marius Dascălu, inspector șief adjunct al IPJ Vâlcea, a mers ceva mai departe și i-a cerut el ajutorul în prinderea hoților, mai mult chiar, l-a sfătuit pe primar să- și facă echipe de voluntari din localnicii mai cu vână și să- și prindă singuri hoții.

,,Domnul primar se referă la infracțiunile de furt săvâr șite în gospodării, e vorba de păsări, în general. Știm, avem o problemă pe această temă, pentru că din păcate nu se întâmplă doar la dumneavoastră. Din păcate dispunem de doi, trei polițiști la fiecare comună și încercăm să facem cu ei tot ceea ce se poate. Rugămintea mea la dumneavoastră, la toți primarii, este să ne sprijiniți în primul rând cu informații, dacă se poate, pentru că acei doi polițiști nu pot supraveghea o întreagă comună. Mai este problema acelor furturi de metale feroase, cazane,cabluri de cupru, telefonie, unde iară și ne apar semnalări foarte frecvente, mai ales acolo unde avem locuințe unde persoanele vin o dată la câteva zile sau la câteva săptămâni, case părăsite, locuințe izolate și așa mai departe. Deci aceea și problemă a colaborării, în primul rând a comunității locale, a polițiștilor, dacă puteți de asemenea să instituiți acel sistem de serviciu de pază cu voluntari cu cetățeni din comună care mai pot să facă astfel de patrulări. Deci cam astea ar fi soluțiile”, a precizat Dascălu.

Hoții de capace pe mână cu centrele de colectare

Supărați de reacția adjunctului, primarii au cerut Poliției să monitorizeze ceva mai atent măcar centrele de colectare a fierului, care cumpără fierul de și șitiu că este furat, dar nici aici nu au avut noroc. Poliția este neputincioasă și aici. Centrele nu pot fi desființate decât în anumite condiții.

,,Ar trebui ca achiziționarea cablurilor și fierului să se facă pe baza de borderou, cum se făcea înainte, în care să se specifice sursa și dacă nu pot justifica proveniența să nu le primească”, a precizat primarul din Galicea.

Inspectorul Marius Dascălu a precizat la rândul său că legislația prevede acest lucru, dar nimeni nu ține cont de ea. ,,Există legislație în acest domeniu, dar colectarea se face după ureche. Garda Financiară face controale acum la toate centrele de colectare. Ni s-a colectat clopotul de la biserica din Țeica, l-am găsit la Călăra și. Știu și ei că fierul este furat, în special capacele de canal, dar nu le  pasă”, a precizat Dascălu.

Primarii au cerut Prefecturii suspendarea avizului de funcționare al acestor centre. Irina Vasilescu, director în cadrul Prefecturii Vâlcea, a declarat că avizul poate fi suspendat la cererea primăriilor, și dacă la verificare se constată nerespectarea condițiilor de funcționare.

DANA NEDESCU