Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Șofer de TIR, depistat băut pe DN 7, la Golești. Alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un conducător auto în vârstă de 56 de ani, din județul Argeș, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea conducând sub influența alcoolului, pe DN 7, pe raza comunei Golești.

Incidentul a avut loc ieri, 15 decembrie 2025, în jurul orei 17.30, în timpul unei acțiuni de supraveghere și control al traficului rutier, desfășurată de polițiștii rutieri vâlceni pentru creșterea siguranței pe drumurile publice.

În urma opririi în trafic, polițiștii au constatat că bărbatul conducea un ansamblu de vehicule de tip TIR, format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă. Testarea cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate sub coordonarea unității de parchet competente. La finalizarea acestora, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Polițiștii rutieri reamintesc faptul că alcoolul la volan reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră și fac apel la toți participanții la trafic să respecte normele de circulație, pentru prevenirea accidentelor grave.