UPDATE: Din păcate, bărbatul în vârstă de 64 de ani a decedat.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Un accident rutier grav s-a produs în urmă cu puțin timp pe DJ 703G, în localitatea Berislăvești, unde un bărbat de 64 de ani a ajuns în stare critică la spital.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Vâlcea, polițiștii din Călimănești au fost solicitați să intervină la locul evenimentului, unde au descoperit că bărbatul, localnic, conducea un triciclu în momentul producerii accidentului.
Din primele verificări, se pare că acesta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă ar fi pierdut controlul direcției și s-ar fi răsturnat.
Impactul a fost extrem de puternic, iar victima a fost găsită în stare de inconștiență. Echipajele medicale ajunse la fața locului au intervenit de urgență și l-au transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu