Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO. Accident pe DN7 – Calea București, în Râmnicu Vâlcea: două autoturisme și un camion implicate

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp, pe varianta de ocolire a municipiului Râmnicu Vâlcea, pe DN7 – Calea București, în zona cunoscută de localnici drept „Energomontaj”.

Potrivit primelor informații, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și un camion. Din cauza impactului, traficul în zonă a fost îngreunat, circulația desfășurându-se cu dificultate pe acest tronson intens circulat.

La fața locului au intervenit echipaje de poliție. Deocamdată, nu au fost comunicate oficial informații privind existența unor victime sau gravitatea acestora.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Recomandăm șoferilor să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile autorităților.