Şcoala „Nicolae Bălcescu” din Drăgăşani a organizat la sfârşitul săptămânii trecute a XIV-a ediţie a concursului de matematică „Memorial Sanda Nicoliţă”, concurs la care au participat elevi de clasele III-VIII din toată ţara. În ziua competiţiei au fost prezenţi nu mai puţin de 367 de elevi din Drăgăşani, Rm. Vâlcea, Călimăneşti, Olăneşti, Sineşti, precum şi din oraşe ca Slatina, Cluj, Craiova, Corabia şi Caracal. Majoritatea premiilor I le-au revenit elevilor vâlceni, care, astfel, au certificat calitatea şcolii matematice din Vâlcea. Printre câştigători se numără: Roxana Mana (clasa a III-a de la Şcoala „Nicolae Bălcescu” din Drăgăşani), Andrei Băluţă (clasa a IV-a de la Şcoala „Tudor Vladimirescu” din Drăgăşani), Adrian Badea şi Andrei Pârvulescu (clasa a V-a de la Colegiul „Matei Basarab” Rm. Vâlcea, respectiv Colegiul „Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea), Victor Papa (clasa a VI-a de la Şcoala „Take Ionescu” Rm. Vâlcea), Laurenţiu Ploscaru (clasa a VII-a de la Şcoala „Take Ionescu” Rm. Vâlcea) şi Andrei Teodor Andronache (clasa a VIII-a de la Şcoala din localitatea Sineşti, judeţul Vâlcea).
CLAUDIA STANCIU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu