• Doi vâlceni, Ion şi Elena Grigoriu, foşti salariaţi la Oltchim, au cumpărat de la o agenţie de turism din Craiova, bilete la mare, în renumita staţiune bulgară Albena • Tăriceanu susţine că „SRI şi SPP sunt obligate să asigure protecţia informativă a soţului sau soţiei Preşedintelui şi a tuturor rudelor sale de gradul I • La Antena 3, post TV specializat în manipularea şi ciparea tele-privitorilor, avocatul Abraham s-a scăpat şi a spus un aspect esenţial • Credeţi că duşmanii preşedintelui Băsescu au la inimă interesul ţării? • Acuzaţii de trădare în PNL Vâlcea • A apărut un nou titlu nobiliar în Vâlcea: baronul de Vaideeni • Se caută trădătorul în noua construcţie politică PNL – PDL de la Vâlcea
• Doi vâlceni, Ion şi Elena Grigoriu, foşti salariaţi la Oltchim, au cumpărat de la o agenţie de turism din Craiova, bilete la mare, în renumita staţiune bulgară Albena. Dintr-un mare ghinion, sejurul lor a fost întrerupt de puternicele inundaţii care au cuprins zona, rămânând blocaţi în hotel şi neexistând o cale imediată de a ieşi din impas. Maşina lor a fost luată de apă şi se află răsturnată în albia unui canal adânc, colmatată şi cu geamurile sparte. Disperarea acestora este mare, mai ales că autorităţile nu-i ajută cu nimic. Bulgarii se poartă urât cu românii, spre deosebire de turiştii germani şi francezi pe care îi agreează prioritar, refuzându-li-se, chiar şi contracost, o platformă pe care să-şi urce maşina ca să poată reveni acasă. În situaţia celor doi se mai află încă 150 de români care-şi blesteamă zilele când au hotărât să-şi facă vacanţa în Bulgaria. Discriminarea la care sunt supuşi compatrioţii noştri este de neînţeles, ştiindu-se că o mare parte din veniturile turismului bulgar, pe timpul întregului an, este adusă de români. Nu suntem noi un popor unit şi solidar, dar ar trebui ca nici un român să nu mai meargă în staţiunile bulgare de pe malul mării până la sfârşitul anului, ca să înţeleagă şi bulgăroii cu ceafa groasă ce importanţi sunt românii pentru economia lor. Rude ale celor doi vâlceni care ne-au contactat telefonic ne-au declarat că primind sprijin material şi financiar de la prieteni şi cunoştinţe se deplasează la Albena cu o platformă auto de la o firmă privată din Rm. Vâlcea, aducerea acasă a sinistraţilor fiind o chestiune de timp.
• Tăriceanu susţine că „SRI şi SPP sunt obligate să asigure protecţia informativă a soţului sau soţiei Preşedintelui şi a tuturor rudelor sale de gradul I şi au obligaţia să informeze organele abilitate ale statului în cazul în care constată activităţi cu caracter ilegal”. Fundamental greşit: fratele Mircea Băsescu nu face parte dintre rudele de gradul I ale preşedintelui, deci nu intră sub incidenţa „protecţiei informative a soţului sau soţiei preşedintelui şi a tuturor rudelor sale de gradul I”, nici a unei urmăriri decurgând din aceasta. Rudele de gradul I sunt ascendenţii (părinţii) şi descendenţii (copiii) + (prin alianţă directă) soţia. Fratele este, după toate regulile calcului gradului de rudenie, rudă de gradul II. Aşa că, dragă tovarăşe Trădiceanu, SRI şi SPP nu au atribuţii legale să urmărească mişcările fratelui preşedintelui, ba mai mult, dacă ar face-o fără mandat special ar fi în afara legii. Tăricene, fă tu, măi dragă, o plângere penală la UEFA şi la FIFA, că la fotbal poate te pricepi…
• La Antena 3, post TV specializat în manipularea şi ciparea tele-privitorilor, avocatul Abraham s-a scăpat şi a spus un aspect esenţial. Filmuleţele ambientale cu Mircea Băsescu au fost puse în circulaţie în coroborare cu alte înregistrări făcute de servicii specializate, adică de DGIPI, serviciul secret al poliţiei aflat în directă subordine a plagiatorului. Instanţa nu va lua în considerare înregistrările ambientale, dar vor lua drept probe înregistrările DGIPI. Deci înregistrarea fratelui preşedintelui a fost o acţiune dinainte planificată şi pusă în practică având ca singur scop compromiterea lui Traian Băsescu şi a justiţiei. Deci, plagiatorul se foloseşte de serviciul secret al poliţiei, sub pretextul siguranţei naţionale, pentru a lovi în toţi şi în toate instituţiile care îi sunt adversari, care încearcă să aresteze puşcăriabilii din PSD. Aplică aceleaşi metode ceauşiste folosind aparatul securisto-poliţienesc pentru anihilarea tuturor opozanţilor, instaurează frica şi teroarea în instituţii, în fiecare casă şi în fiecare familie. Vedeţi, acum, de ce „democratul” Ponta şi-a subordonat toate instituţiile coercitive ale statului?
• Credeţi că duşmanii preşedintelui Băsescu au la inimă interesul ţării? Au doar interesul rotunjirii averii şi demolării Justiţiei. Altfel cum se explică moşiile boiereşti, heliportul lângă conac, hotelul cu 8 etaje, concediile la Miami, mia de hectare în Banat, proprietăţile prin Madagascar şi Venezuela, când sunt destui cetăţeni care trăiesc în mizerie de nedescris? Cum se explică încurajarea penalilor, trafic de influenţă din biroul de PM? Soluţia care ar împiedică în viitor crearea împrejurărilor vulnerabile (sic) este simplă: nu mai votaţi corupţii! Nu mai ascultaţi mizeriile de la A3 şi nu le mai daţi crezare! Un jurnalist american a spus despre Ungaria, unde s-a instalat partidul unic, că va deveni Coreea de Nord a Europei. Ar putea spune acelaşi lucru despre ţara noastră, dacă stânga ar câştiga şi Cotroceniul.
• Acuzaţii de trădare în PNL Vâlcea. Vicepreşedintele CJ Vâlcea, liberalul Bogdan Pistol, are mari probleme în partid, colegii săi considerându-l un trădător. Tânarul Pistol se pare că l-ar fi informat pe pesedistul Cîlea în momentul în care, acum câteva luni de zile, liberalii au protestat în Consiliul Judeţean şi în faţa Prefecturii vizavi de repartizarea fondurilor din bugetul judeţului către primării. Considerând că edilii liberali au fost neîndreptăţiţi şi că au primit bani puţini, liderii PNL Vâlcea au reacţionat şi au organizat un protest, Pistol şi alţi membri importanţi având sarcina exactă de a mobiliza oamenii din teritoriu. Surse de la liberali ne-au spus că Bogdan Pistol s-ar fi dus în biroul preşedintelui Cîlea şi l-ar fi anunţat de protest, spunându-i însă că „nu este nimic important, ci doar de ochii primarilor să nu creadă că îi abandonăm”. Tocmai pentru a nu ieşi zarvă mare, vicele CJ nu şi-a mobilizat oamenii din zona în care era el responsabil, însă scandalul a fost cât casa. Când a văzut că este jignit şi apostrofat, Ion Cîlea se pare că i-ar fi spus colegului său de la etajul 3: „Pistolică, fă-şi bagajele!”. Până acum şeful judeţului nu a încercat să îl schimbe pe Pistol, însă, timpul este înainte!
• A apărut un nou titlu nobiliar în Vâlcea: baronul de Vaideeni. Această specie, privilegiată, pare-se, a fost adusă în discuţie de deputatul portocaliu căzut în dizgraţie, Romeo Rădulescu. După ce a fost înlăturat de la şefia organizaţiei municipale a PDL, Rădulescu cel Mic s-a dezlănţuit cu o forţă incredibilă asupra presupuşilor săi călăi, numindu-i, printre altele, baroni de Vaideeni. Baronul de Vaideeni poate avea sau nu mustaţă, însă, cu siguranţă este plin de bani. Cu burtă sau fără burtă, aceşti nobili de Vaideeni, în opinia lui Romeo Rădulescu, fac legea în politica vâlceană. Pentru cine nu ştie, comuna aflată în nord-vestul Vâlcii, este renumită pentru că din această localitate provin foarte mulţi prosperi oameni de afaceri vâlceni.
• Se caută trădătorul în noua construcţie politică PNL – PDL de la Vâlcea. La ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, liberalii şi pedeliştii, constituiţi în alianţă, n-au mai apucat să-şi expună public nemulţumirile pentru că preşedintele Ion Cîlea le-a dat cu tifla, răspunzându-le punctual doleanţelor lor. Acest lucru înseamnă, fără urmă de tăgadă, că în interiorul noii uniunii există un… trădător. De la PNL? De la PDL? Cine poate ştii… Deocamdată, liderii Buican şi Bulacu şi-au luat măsuri de precauţie şi pentru şedinţa de CJ din data de 23 iunie a.c. au hotărât ca întâlnirea comună să aibă loc chiar înaintea şedinţei, asta pentru ca turnătorul să nu mai aibă timp să transmită mai departe. În altă ordine de idei, şedinţa de CJ de luna aceasta nu pune mari probleme şi, cu siguranţă, majoritatea consilierilor vor ridica mâna pentru binele judeţului.
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu