Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Bătălia pentru viață”. Deputatul Eugen Neață, apel la responsabilitate în fața crizei apei și a problemelor din agricultură

Deputatul vâlcean Eugen Neață atrage atenția asupra unei perioade tot mai dificile, în care lipsa precipitațiilor, temperaturile ridicate, diminuarea resurselor de apă și efectele conflictelor internaționale se răsfrâng asupra vieții de zi cu zi și asupra agriculturii românești.

Într-un mesaj intitulat „Bătălia pentru viață”, parlamentarul susține că problemele actuale nu mai pot fi tratate cu pasivitate și că este nevoie de măsuri asumate la toate nivelurile, de la individ și comunitate până la nivel național și european.

„O situație recunoscută este o situație pe jumătate rezolvată”, afirmă Eugen Neață, care consideră că perioada pe care o traversăm este una „extrem de grea”, determinată atât de schimbările climatice, cât și de conflictele armate internaționale.

Una dintre principalele preocupări semnalate de deputat este diminuarea resurselor de apă. Acesta avertizează că râurile au din ce în ce mai puțină apă, iar lipsa precipitațiilor amplifică problemele existente.

„Viața are nevoie de apă. Viața oamenilor, viața păsărilor și a animalelor, viața plantelor”, transmite parlamentarul, pledând pentru un consum responsabil și pentru o gestionare atentă a resurselor.

Eugen Neață atrage atenția și asupra legăturii dintre apă și producerea energiei electrice, considerând că și consumul de energie trebuie tratat cu mai multă responsabilitate în actualul context.

Agricultorii, între secetă, costuri și instabilitatea piețelor

Problemele sunt resimțite puternic și în agricultură. Potrivit deputatului, fermierii români se confruntă cu pierderi provocate de lipsa apei și temperaturile ridicate, în timp ce schimbările de pe piețele de desfacere și efectele războaielor internaționale complică și mai mult situația.

„Agricultorii români trec prin clipe grele”, spune Eugen Neață, care amintește și de dificultățile cu care se confruntă sectorul zootehnic.

În acest context, parlamentarul afirmă că a inițiat în Parlamentul României mai multe proiecte legislative destinate sprijinirii crescătorilor de animale.

Unul dintre proiecte urmărește instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru crescătorii din sectorul suin, pentru perioada 1 martie – 31 decembrie 2026, în vederea compensării parțiale a pierderilor generate de creșterea costurilor îngrășămintelor și combustibililor, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

Un alt proiect vizează introducerea unor măsuri pentru limitarea pestei porcine, în timp ce o a treia inițiativă propune o schemă de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine, pentru aceeași perioadă și în același context economic.

Deputatul consideră că aceste măsuri trebuie să contribuie la protejarea muncii celor care activează în agricultură și zootehnie, sectoare pe care le consideră esențiale pentru siguranța alimentară.

„Parlamentarii se alătură și cu aceste inițiative celor care luptă împotriva oricărei forme de degradare a muncii în agricultură și zootehnie, în această perioadă grea, grea”, conchide Eugen Neață.