Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dumitru Persu îi cere explicaţii prefectului despre cheltuirea banului public

DIVERGENŢE. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, îi cere explicaţii prefectului Petre Ungureanu pentru lucrările pe care s-a apucat să le facă la mult disputata parcare, parcare pentru care cele două instituţii se mai războiesc încă în instanţa de judecată.

La sfârşitul lunii martie, reprezentantul Guvernului în judeţul nostru a comandat începerea lucrărilor de separare a instalaţiei de încălzire a Prefecturii din racordul imobilului Consiliului Judeţean Vâlcea. Investiţia a fost executată până la data de 27 aprilie a.c. de firma SC Nova Oaş SRL, însă nici până acum nu se ştie sursa de finanţare a acesteia. Tocmai de aceea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, i-a cerut în scris prefectului Ungureanu să-l informeze asupra sursei banilor băgaţi în lucrare, ştiindu-se faptul că Instituţia Prefectului este finanţată de la bugetul de stat, iar cheltuielile totale aferente bugetului instituţiei prefectului reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite. Mai mult, prefectul are obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare, numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate. „Nu o să-l iert pe Ungureanu nici după ce nu va mai fi prefect pentru umilinţa la care ne-a supus atunci când a pus gardul acela ridicol în parcarea unde angajaţii Consiliului Judeţean Vâlcea trebuiau să-şi ţină maşinile. A fost un act mârlănesc al lui Petre Ungureanu. Sunt curios din ce bani a făcut lucrările acelea ridicole de separare a instalaţiei de încălzire a celor două instituţii. Tocmai de aceea am cerut să mi se dea aceste date ce sunt de interes public” – ne-a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu.

Cîlea l-a învins în instanţă pe Ungureanu

Răfuielile din justiţie dintre cele două instituţii pe o palmă de pământ durează de mai bine de 12 ani şi, cu toate acestea, par a nu-şi găsi rezolvarea. Întreg scandalul a început încă din anul 1999, când Prefectura Vâlcea a intentat proces Consiliului Judeţean Vâlcea deoarece instituţia din urmă funcţiona într-un spaţiu amplasat pe un teren al cărui proprietar era statul român, iar administrator Prefectura. Au urmat ani întregi de procese, iar anul trecut Consiliul Judeţean a câştigat procesul intentat de prefectul Petre Ungureanu, pentru parcarea aferentă Consiliului Judeţean. În luna noiembrie 2011, însă prefectul a atacat în instanţă Hotărârea Consiliului Judeţean 139/31 oct.2011 prin care a solicitat trecerea imobilelor – teren în suprafaţă de 3190,16 mp, aferent sediului Consiliului Judeţean şi garajelor, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada General Praporgescu, nr.1, judeţul Vâlcea şi construcţie garaje cu 5 boxe situată la aceeaşi adresă, din domeniul public al Ministerului Administraţiei şi Internelor prin Instituţia Prefectului – judeţul Vâlcea, în domeniul public al judeţului Vâlcea şi în administrarea Consiliului Judeţean. Astfel, Ungureanu a obţinut o primă victorie în instanţa de contencios administrativ, prin care şi-a însuşit parcarea Consiliului Judeţean, postând imediat o grămadă de bolovani în mijlocul parcării pentru a împiedica maşinile preşedintelui Ion Cîlea de a intra acolo. Numai că, la începutul acestui an, instanţa de judecată a dat din nou câştig de cauză Consiliului Judeţean, Tribunalul Vâlcea respingând în data de 17 ianuarie acţiunea prefectului Petre Ungureanu. Pedelistul nu s-a lăsat învins şi a declarat recurs, iar mai apoi a împrejmuit parcarea cu un gard şi a comandat executarea lucrării de separare a instalaţiei de încălzire a Prefecturii din racordul imobilului Consiliului Judeţean Vâlcea.