• Candidatul PNL la primărie cerşeşte, mascat, voturi renegându-şi adevărata religie
Emilian Frâncu este ortodox sau catolic?
FĂŢĂRNICIE. Faptul că senatorul Emilian Frâncu, candidatul PNL la Primăria Râmnicului are un discurs politic duplicitar, nu mai este nicio noutate. Tocmai datorită firii sale, cameleonice, penelistul a reuşit să se insinueze în spaţiul public, cu o uşurinţă care ar trebui să dea de gândit. Dacă ar fi fost vorba doar de pură demagogie politică, poate că lucrurile ar fi avut o explicaţie mai simplă, însă atunci când personajul în cauză devine habotnic, doar de dragul imaginii, situaţia se complică. De când a intrat în campania electorală, Emilian Frâncu merge, destul de des, la întâlnirile cu cetăţenii împreună cu diverşi preoţi ortodocşi, semn că şi Sfânta Biserică, din păcate, a intrat în campanie! Problema este că liberalul, deşi este botezat ortodox, a trecut la religia catolică, respectând cu sfinţenie toate canoanele sale. Aşadar, întrebarea care se naşte pe buzele tuturor este: Emilian Frâncu este ortodox sau greco-catolic?
Pare greu de înţeles, din prisma celor care nu au avut răbdarea sau măcar curiozitatea să înţeleagă, pe cât posibil, adevărata natură a senatorului Emilian Frâncu, care este motivul pentru care acesta îşi ascunde cu atâta grijă orientarea religioasă, de care, desigur, nu are de ce să se ruşineze. Acţiunile sale, din acest punct de vedere, au mai presus de orice altceva interese de ordin politic, adică, câştigarea a cât mai multor voturi din partea ortodocşilor din municipiu. Acesta este motivul pentru care penelistul „omite” să le spună oamenilor că este greco-catolic, temându-se, ce-i drept, şi de faptul că s-ar putea, pe fondul credinţelor sale religioase, să piardă destul de multe voturi.
Şi mai trebuie luat un aspect în calcul. În cazul în care Emilian Frâncu va fi ales primar al municipiului, lucru pe care nu-l credem a fi cu putinţă, ar fi pentru prima dată când un edil al Râmnicului, care face parte, de drept, din Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului este greco-catolic. Consiliul Eparhial este organul executiv al Adunării Eparhiale şi conduce chestiunile administrative bisericeşti, culturale, sociale şi economice pentru Eparhie, în perioada dintre sesiunile Adunării Eparhiale. Membrii lui sunt aleşi dintre membrii Adunării Eparhiale, având în componenţă trei clerici şi şase mireni, adică creştini care nu fac parte din tagma bisericească.
Aşadar, indiferent cu cât de mult zel ar pupa icoanele ortodoxe, Frâncu nu se poate dezminţi de adevărata sa orientare religioasă, mai ales că în sutele de poze pe care le-a postat pe Facebook îl vedem în mijlocul mai multor preoţi catolici. Ne face impresia că individului îi este ruşine să recunoască că este catolic, semn că nu are prea bine stabilit un set de valori umane care să-i ghideze orientarea politică şi socială. Ipocrizia senatorului Fără dubiu, faptul că Frâncu a angajat, în campania sa electorală, preoţi care să-i aducă câţiva pumni de voturi, miroase a disperare şi a dispreţ faţă de ideea de religie, în general.
De fapt, ceea ce îi cerem senatorului este să-şi declare, public, orientarea religioasă, pentru că ar fi păcat să fie perceput de cei care-l apreciază (se spune că mai sunt destul de puţini la număr!) ca un individ mincinos, mai ales că atunci când vine vorba de religie lucrurile sunt mai mult decât sensibile. Faptul că Emilian Frâncu îşi renegă, prin acţiunile politice, religia, este, din punctul nostru de vedere, un lucru foarte grav. De când îl ştim, omul s-a lăudat, în gura mare, ori ce câte ori a avut ocazia, cu faptul că a adus bani, cu sacul, de la Guvern, pentru reabilitarea bisericilor ortodoxe din judeţ. Nu l-am auzit, totuşi, niciodată, vorbind de ajutorarea celor catolice, semn că senatorul pune, din nou, interesul politic personal, celui spiritual. El ştie că grosul voturilor nu vine de la catolici, ci de la ortodocşi, care sunt majoritari. Un individ care-şi ascunde obârşia credinţei, lăudându-se că a ajutat credincioşii de o altă religie, neglijând-o pe a lui, nu o face degeaba. Cerşeşte, mascat, voturi! Deschideţi ochii mari! Frâncu este un ipocrit, făţarnic, mincinos, perfid, prefăcut, şiret şi viclean. Sancţionaţi-l la urne!
**************************************************************************************************************************************** 
• Emilian Frâncu a fost unul dintre fondatorii unei reviste cu conţinut trivial
SENATORUL „SEX ŞI CRIMĂ”
PORNOGRAFIE. Parlamentarul liberal Emilian Frâncu a debutat, ca jurnalist, la o revistă cu conţinut explicit sexual ce apărea la începutul anilor ’90, intitulată, sugestiv, „Sex şi Crimă”. În publicaţia despre care facem vorbire, apăreau articole obscene, care ruşinează chiar şi foaia de ziar. Trebuie spus că Frâncu îşi semna cele mai multe dintre articole cu pseudonimul MERLIN, nume care a aparţinut, de fapt, unui vrăjitor legendar. Se asemăna acestuia. Mai mult, firma editoare a revistei era SC REGAL SRL, societate administrată de el, iar articolele ce au văzut lumina tiparului în broşurică sunt greu de reprodus, datorită cuvintelor triviale folosite de autor/autori.
La vremea aceea, „Sex şi Crimă” era o publicaţie nocivă pentru minte şi spirit. De aceiaşi părere era şi jurnalul naţional ADEVĂRUL care, în paginile sale, pe atunci, a tras un semnal de alarmă cu privire la mesajul pornografic pe care fascicolul îl transmitea, numindu-l „Un fenomen cu adevărat periculos care renaşte în presa noastră, într-un moment în care îl credeam cu desăvârşire dispărut!”. Textul era semnal de ziaristul Mircea Bărbulescu care cerea interzicerea revistelor de gen „Sex şi Crimă”, pe motiv că pervertesc mintea cititorilor. Iată ce-i scria, în replică, colegiul redacţional al revistei din care făcea parte, desigur, şi Emilian Frâncu. „Cine-i dă dreptul domnului Mircea Bărbulescu să considere respectivele publicaţii nocive? Oare domnia sa a citit cumva aceste publicaţii? Sau domnia sa urmăreşte doar titlurile şi apoi dă verdicte? Într-adevăr titlul broşurii noastre poartă un titlu incitant: „Sex şi Crimă”, dar oare poate să indice tenacele critic un pasaj care să incite la viol sau la crimă? Titlul indică doar cele două categorii de nuvele publicate în fiecare număr: o povestire uşor erotică şi una de autentică factură poliţistă (toate sunt creaţii originale). (…) Desfidem pe cel care, după o cât de mică lecturare a nuvelelor, le poate considera periculoase. Iar, cât despre titlu, nu ascundem o tentă de vandabilitate, putem spune că în literatura universală sunt nenumărate asemenea exemple, multe aflate sub egida unor nume celebre şi de necontestat. Nu am fi dat atenţie notiţei invidioase şi subiective, dacă aceasta nu ar fi apărut într-un cotidian de largă audienţă şi a cărui probitate este aproape general recunoscută. (…) În speranţa că aceste atacuri de tip comunist nu o să-şi mai aibă loc într-o publicaţie independent-democrată, vă mulţumim anticipat şi vă asigurăm de tot respectul nostru. Domnul Mircea Bărbulescu ar fi trebuit să se intereseze mai întâi de planul editorial al Întreprinderii „ALFA”, ştiut fiind faptul că orice publicaţie serioasă este deocamdată nerentabilă, şi, deci, trebuie „subvenţionată” mai ales în provincie, unde nu se poate realiza un tiraj bun”. Semnatarii dreptului la replică amintit sunt: Cristian Cocea, Emilian Frâncu şi Bogdan Florian Popian.
Vrăjitorul… MERLIN şi pornografia
Deşi ne-am propus să nu reproducem pasaje din nuvele obscene pe care le găzduia publicaţia, ne vedem nevoiţi a demonta minciunile apărute în falsul drept la replică. Mai mult, dorim să arătăm că şi atunci, ca şi acum, Emilian Frâncu încerca, în mod deliberat, inducerea în eroare a întregii opinii publice. Încercăm să analizăm pe rând, dezinformările, pe care le aduce dreptul la replică. „(…) dar oare poate să indice tenacele critic un pasaj care să incite la viol sau la crimă? Titlul indică doar cele două categorii de nuvele publicate în fiecare număr: o povestire uşor erotică şi una de autentică factură poliţistă (toate sunt creaţii originale)” – spunea Frâncu în textul redat mai sus. În continuare, vom prezenta câteva rânduri din nuvela „Cum se recrutează un informator valoros”, care arată că, dimpotrivă, anumite nuvele chiar incită la viol şi crimă şi, mai mult, relevă un mesaj pur pornografic. „Tocmai atunci când se pregătea să intre N.P îi porunci Sofiei să se aşeze în patru labe pe covor, proptindu-i falusul în fund.
– Nu vreau acolo! …zise Sofia. – Colo nu, colo nu, multe pretenţii mai ai! – zise acesta apucând-o zdravăn de şolduri şi, cu o contră puternică, îi străpunse rozeta până atunci virgină. Sofia răcni, vrând să scape, dar era ţinută bine de bărbat cu stânga de mijloc. După asta, o întinse cu burta pe covor şi, deasupra ei, începu s-o umfle în ritm constant. – Aoleo, Nicule! – se văicări femeia. Scoate-o că nu mai pot! Leşin! – Dac-o scot acum, când e tare, îţi iese cu maţ cu tot şi trebuie să te duci la doctor să ţi-l împingă la loc. Aşa că e mai bine s-o scot după ce ejaculez „.
Încă o dată, ne cerem scuze pentru conţinutul obscen al acestui pasaj, însă, acesta a fost reprodus, exclusiv cu scopul de a demonstra cititorilor noştri, mizeriile publicate în revista lui Frâncu, precum şi faptul că acestea aveau un mesaj sexual pronunţat. Cum poate să spună MERLIN (ne aşteptăm ca Frâncu să spună că nu era el în spatele acestui pseudonim) că nuvelele aveau o tentă „uşor erotică”, când textul din „Sex şi Crimă” redat de noi este pornografie curată? Oricine îşi poate da seama, cu uşurinţă, de acest lucru. Chiar şi cei neaveniţi în genurile erotico-literare. Cât despre titlurile din broşură, ele nu sunt doar „vandabile”, aşa cum lasă să se înţeleagă Emilian Frâncu, ci de-a dreptul vulgare „Viol veneţian”, „Sex în tren”, „Perversiuni cu copii!”, „Dialog cu o curvă”, sunt doar câteva dintre titlurile care „murdăreau” paginile acestei reviste, pe care atunci şi acum Frâncu o apăra în faţa criticilor cu atâta frenezie.
O altă minciună care apare în dreptul la replică este aceea că, vezi Doamne, publicaţia „este deocamdată nerentabilă, şi, deci, trebuie «subvenţionată» mai ales în provincie, „unde nu se poate realiza un tiraj bun”. Frâncu iar a minţit, după cum îi este felul. Caseta tehnică a broşurii arată că „Sex şi Crimă” costa 20 de lei şi avea un tiraj de 35 mii de exemplare! Un simplu calcul matematic ne arată că, numai la un număr de ediţie, în buzunarul lui Frâncu şi al asociaţilor lui intrau nu mai puţin de 700 mii lei, sumă foarte mare pentru începutul anilor ’90 (echivalentul a 10 autoturisme Dacia). Mai mult decât atât, 35 mii de exemplare reprezintă, chiar şi pentru vremurile noastre, un tiraj mai mult decât bun. Aşadar, din nou, Frâncu se arată ipocrit, batjocorindu-şi cititorii. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, tot el spunea, că „îl desfid pe cel care, după o cât de mică lecturare a nuvelelor, le poate considera periculoase”, încercând astfel să inducă ideea că, nu-i aşa?, până la urmă, „nevinovatele” nuvele ar fi putut fi citite chiar şi de copii, fără a exista pericolul să le pervertească fragedele conştiinţe.
De la ghicitor în palmă la politician
Puţini sunt cei care ştiu că, după Revoluţie, Emilian Frâncu, cunoscut pe atunci drept MERLIN, zicea că are veleităţi de bioenergetician, parapsiholog, ghicitor în palmă şi medium, devenind un adevărat şarlatan. Pentru a putea da suport afirmaţiei, din nou, ne vedem nevoiţi să facem trimitere la revista „Sex şi Crimă”. Iată cum îşi făcea publicitate Frâncu, în propria-i revistă: „Dragi cititori! MERLIN – unul dintre pionerii cercetării ştiinţifice în domeniul bioenergiei şi parapsihologiei din ţara noastră (cel care în publicaţia REPORTER a început încă din februarie 1990 – în premieră absolută în România – să prezinte săptămânal un vast studiu despre VIAŢA DE DINCOLO DE MOARTE şi analize zodiacale) vă stă la dispoziţie!”. E greu de crezut că Frâncu, cel pe care îl vedem astăzi vorbind cu atâta ardoare despre fenomenul politic, cultural, social şi economic în ale sale tinereţii valuri, credea că are calităţi de telepatist, telekinezist, de premoniţie, magnetism… Plecând de la trecutul său, cel cu care se identifică şi pe care nu-l poate nega – pentru că altfel ar însemna să se dezică de sine – ce se contopeşte cu prezentul anului 2007, ne-am imaginat o formulă de început a viitoarelor sale conferinţe de presă, cu care ar trebui să-şi înceapă alegaţiile aiuristice: „Adevărul e dincolo de noi! Există puteri şi calităţi pe care doar puţini le au sau aparţin tuturor, dar foarte puţini sunt conştienţi de ele şi ştiu să le folosească. Aflaţi răspunsurile la aceste întrebări în dialogurile cu mine, Emilian Frâncu, senatorul (par)anormal”.
****************************************************************************************************************************************
• Cu toate că nu mai vrea să recunoască nimic acum
Frâncu a recunoscut public ca a colaborat cu Securitatea
În urmă cu mai mulţi ani, pe atunci deputatul Emilian Frâncu susţinea că a avut relaţii „nevinovate” cu Securitatea: „S-a întâmplat în perioada în care am lucrat la PTTR (actuala Companie Naţională Poşta Română), dar şi când am fost ghid la BTT (Biroul de Turism pentru Tineret). Ţin să menţionez că nu am făcut poliţie politică, întrucât acestea erau doar nişte rapoarte nevinovate, care nu au făcut rău nimănui. La BTT, ghidul, şoferul şi şeful de grup semnau câteva rânduri informative, că, de exemplu, în timpul excursiei nu s-a întâmplat nimic. Am semnat note şi în perioada în care am fost şef al Compartimentului Personal de la PTTR, dar această sarcină era prevăzută în fişa postului”. Aceasta este destăinuirea făcută de Emilian Frâncu în faţa a peste 10 jurnalişti din presa locală în data de 16 august 2006. De asemenea, o altă dovadă a colaborării lui Emilian Frâncu cu Securitatea constă în declaraţia liberalului dată în noiembrie 2000, pentru candidatura la funcţia de deputat la alegerile parlamentare din data de 26 noiembrie 2000. Reproducem integral declaraţia autentificată de notarul public Ion Holohan: „Subsemnatul Emilian-Valentin Frâncu, cetăţean român, fiul lui Cornel şi al Valentinei, născut la data de 13 februarie 1956 în municipiul Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea, cu domiciliul în mun. Rm. Vâlcea, strada Carol I, nr. 4 (fostă stradă Mareşal Ion Antonescu), bloc M, scara A, ap. 5, judeţul Vâlcea, legitimat cu BI seria GX nr. 486166, eliberat de Poliţia mun. Rm. Vâlcea la data de 29 mai 1997, de profesie inginer, cunoscând prevederile art. 292 Cod Penal cu privire la falsul în declaraţii, după luarea la cunoştinţă a conţinutului Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, declar pe propria răspundere că nu am fost agentul sau colaboratorul organelor de securitate, ca poliţie politică, în interesul art. 5 alin. 1 – 5 din lege. Menţionez faptul că am avut relaţii de serviciu cu organele de securitate, în calitate de angajat al Direcţiei Judeţene de poştă şi telecomunicaţii Vâlcea şi ghid B.T.T. Dau prezenta declaraţie fiindu-mi necesară pentru a candida la funcţia de deputat la alegerile parlamentare din data de 26 noiembrie 2006. Redactată şi dactilografiată în cinci exemplare, astăzi data autentificării, la Biroul Notarului public, Ion Holohan, cu sediul în municipiul Rm. Vâlcea”. De asemenea, Frâncu a recunoscut şi că s-a încercat racolarea sa atunci când era elev: „Au încercat să mă racoleze, însă mama s-a dus la generalul Andreescu, care era şeful securităţii vâlcene, şi i-a cerut să mă lase în pace. Mama o medita pe fiica generalului, şi astfel am fost lăsat în pace”. Neîncetând să ne uimească, Emilian Frâncu a încheiat apoteotic: „Nu am semnat nici un angajament cu fosta securitate” . Însă, note aţi scris, domnule Frâncu? Întrebăm şi noi ca neştiutorii şi, dacă da, în baza cărui document le-aţi scris? Eventual, a unui angajament de informator … nevinovat? Emilian Frâncu a fost propagandist de seama pe vremea lui Împuşcatu’ Deşi a recunoscut public că a colaborat cu fosta Securitate, Emilian Frâncu nu vrea nici în ruptul capului să fie asimilat foştilor colaboratori. Imediat după publicarea în VOCEA VÂLCII a articolului prin care informam că el a afirmat că a semnat note informative la Secu’, mai mulţi cititori ai ziarului nostru i-au solicitat acestuia, să-şi facă public dosarul de colaborator. Deputatul a tăcut mâlc, nepronunţându-se încă favorabil ideii, probabil din dorinţa de a mai trage, din motive care ne scapă, mâţa de coadă. Aşa cum aminteam în rândurile de mai sus, după ce pe site-ul nostru, vâlcenii şi-au postat opiniile legate de colaborarea lui Frâncu cu Securitatea, la sediul redacţiei ne-au parvenit o serie de informaţii, care atestă că liberalul era unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai sistemului comunist, ocupându-se cu mare plăcere de chestiile legate de propagandă. Aşa se face că parlamentarul, despre care ştim bine că pune mare patos în ceea ce face, şi-a luat, pe atunci, rolul în serios dând la tot pasul citate din cuvântul „conducătorului iubit”. Nu noi suntem cei care spunem că Emilian Frâncu a fost unul dintre propagandiştii de soi, ci chiar câţiva colegi de-ai săi, care îşi aduc perfect aminte cum liberalul senator îi ducea într-o încăpere, aproape de locul unde lucrau, şi le cerea, ca la şcoală, să vorbească despre congresele PCR. În funcţie de răspunsurile pe care le primea, Frâncu îi nota, cu sârg, mustrându-i dacă aveau mari lacune legate de acel sistem, de care doar în coşmaruri ne mai aducem aminte. Apoi, ca şi cum menirea sa nu ar fi fost şi aşa suficient de „mare”, le preda doctrină comunistă, făcându-şi datoria ca un adevărat erou al muncii socialiste. Că Emilian Frâncu a fost comunist până-n măduva oaselor este deja o certitudine. Mai mult decât atât, a făcut şi turnătorii, iar colaborarea sa cu Securitatea stă mărturie în acest sens, oricât de mult şi-ar dori să nege realitatea. Adică, cum nici nu se putea mai rău. Grav este, totuşi, că Frâncu încercă să inducă în eroare , de fiecare dată, opinia publică, cu tot felul de declaraţii despre cât de diferit e el faţă de alţi securişti. El zicea că a declarat că a semnat note în perioada în care a fost şef al Compartimentului Personal de la PTTR, pentru că „această sarcină era prevăzută în fişa postului”. În plus, el a precizat că pot fi consideraţi informatori doar aceia care îndeplinesc următoarele trei condiţii: au semnat un angajament, au primit bani sau prin declaraţiile lor sau au făcut rău cuiva. Acum, aşteptăm să ne spună în ce categorie se încadrează el. Olivia Pîrvu Cîrciu