Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Daţi-i o şansă la viaţă Cristianei!

Fiecare zi ce trece reprezintă o luptă pentru Cristiana Anghel, o profesoară de biologie a Colegiului Naţional „Matei Basarab” din Rm. Vâlcea. Asta pentru că, în urmă cu trei luni de zile medicii i-au descoperit o tumoare pe creier, iar singura ei şansă la viaţă este o operaţie la o clinică din străinătate. Acum, elevii, colegii, familia şi prietenul său au început o campanie umanitară în toată ţara, încercând cu disperare să strângă suma necesară pentru operaţie. Aşa cum spuneam, în urma cu trei luni, viaţa Cristianei s-a transformat într-un coşmar din care simte uneori că nu se mai poate trezi. Atunci, tânăra a fost diagnosticată cu tumoare pe creier. Vestea a căzut pentru ea ca un trăsnet, pentru că toate planurile i-au fost date peste cap. Cristiana se pregătea să se întoarcă la şcoală şi avea mari planuri pentru nuntă. Viaţa a fost dură cu ea, însă, dându-i o lovitură dură. Imediat după aflarea cumplitului diagnostic, Cristiana a fost operată pe creier. Medicii i-au extirpat 15% din tumoare, dar în urma intervenţiei chirurgicale, tânăra a rămas cu o semipareză pe partea dreaptă a feţei. „Mă numesc Cristiana Maria Anghel, am 29 de ani şi sunt profesoară în Râmnicu Vâlcea la Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab. În urmă cu 3 luni şi după 3 ani de dureri şi chin am fost diagnosticată cu o tumoră pe creier (neurinom de acustic). În data de 29 septembrie 2010 am suferit o intervenţie chirurgicală în Bucureşti, iar operaţia nu a reuşit. Ultima mea speranţă  este o nouă intervenţie chirurgicală la Internaţional Neuroscience Institute din Hanovra-Germania, singura clinică care îmi oferă cât mai multe şanse de reuşită. Costurile necesare operaţiei se ridică  la 50.000 Euro, sumă pe care nu o deţin şi nu o pot strânge într-un timp atât de scurt. De aceea apelez cu încredere la dumneavoastră, oameni cu suflet şi credinţă în Dumnezeu” – este strigătul de ajutor al Cristianei.

Cei ce vor să o ajute şi să-i dea o şansă la viaţă pot dona orice sumă de bani în conturile:

Cont în LEI:      RO59BTRL03901201242005XX

Cont în EURO:  RO08BTRL03904201242005XX

Cont în LEI:      RO52BRDE390SV29996383900

Cont în EURO   RO48BRDE390SV29996463900

PENTRU DONAŢII MAI PUTEŢI SUNAŢI ŞI LA NUMERELE  – valabile doar în reţeaua ROMTELECOM:

0900 900 880 – 2 EURO

0900 900 882 – 5 EURO

0900 900 884 – 10 EURO

Pentru detalii: Telefon 0743823311