NEMULŢUMIRI. Dacă până la data de 1 decembrie a.c., conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea nu va depune proiectul tehnic, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea riscă să piardă finanţarea în valoare de 18 milioane de euro. Pe lângă asta, însă, medicii şi-au arătat nemulţumirea faţă de reducerea numărului de paturi cu 170, susţinând că nu vor mai avea unde să-şi interneze pacienţii.
Şedinţă fulger, vineri, 5 noiembrie a.c., la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea la care au participat membrii Consiliului de Administraţie, şefii de secţii, medicii spitalului şi conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea. Subiectul dezbătut a fost legat de demararea lucrărilor de reabilitare a unităţii sanitare, cel mai important spital din judeţ fiind beneficiarul unui proiect important de 18 milioane de euro. Astfel că, până la începutul lunii decembrie, şefii judeţului trebuie să depună până la începutul lunii decembrie proiectul tehnic. Din păcate, însă, din câte se pare, proiectul tehnic nu există deocamdată, iar dacă nu este depus, aşa cum spuneam, până la data de 1 decembrie 2010, SJU Vâlcea riscă să piardă finanţarea. Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, şi-a arătat disponibilitatea de a rezolva această problemă în cel mai scurt timp, fiind conştient de gravitatea situaţiei. „Problema întocmirii proiectului tehnic pentru Spitalul Judeţean este extrem de importantă şi urgentă. De aceea, ne vom apuca imediat de treabă şi vă promit eu că va fi depus în timp util” – a spus şeful judeţului Ion Cîlea.
Medicii sunt nemulţumiţi de reducerea numărului de paturi
Prin acest proiect se urmăreşte reabilitarea structurii de rezistenţă a Spitalului Judeţean, înlocuirea întregii instalaţii electrice, precum şi transformarea mansardei în saloane, în condiţiile în care în acest moment acolo îşi desfăşoară activitatea personalul administrativ. Una dintre condiţiile impuse prin proiect este aceea de a reduce, din nou, numărul de paturi cu 170, în aşa fel încât fiecare salon să nu aibă mai mult de patru paturi, iar din niciun salon să nu lipsească o baie proprie. „Spaţiul care există este unul fix pe care nu putem să-l dilatăm, drept pentru care apare această reducere de paturi care reprezintă o problemă mare. Oricum din punctul de vedere al normelor sanitare, nu numai europene, ci şi româneşti, nu permit ca spaţiul unui salon să cuprindă mai mult de patru paturi” – arhitectul Gheorghe Pop. Această condiţie, însă, nu este agreată de medicii SJU Vâlcea, aceştia plângându-se că nu vor mai avea unde să-şi interneze pacienţii. „Anul trecut am avut cam 6.000 de pacienţi pe 90 de paturi. Sincer ne-ar fi drag să lucrăm în condiţiile expuse de dumneavoastră şi nu sunt de refuzat aceste condiţii. Dar ce se va întâmpla cu persoanele care nu vor putea fi internaţi. Ne este teamă că vom fi acuzaţi de aceşti pacienţi că nu-i internăm pentru că nu vrem” – susţin cadrele medicale.
O altă problemă ridicată de medicul pediatru Dorina Constantinescu este legată de o eventuală mutare a Secţiei Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, cel mai probabil la Spitalul Nr. 2. Şefa secţiei susţine că această mutare implică foarte multe riscuri. „Nu vreau să supăr pe nimeni, dar dacă printr-o măsură administrativă se va hotărî mutarea în altă parte a Secţiei Pediatriei, noi nu ne putem asuma responsabilitatea şi riscurile care se impun” – a declarat şefa Secţiei Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Dorina Constantinescu.
CLAUDIA STANCIU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu