Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bucurie după bronz

româncele sărbătoresc succesul de la Campionatul European de handbal feminin și deja se gândesc la mondiale Cucerirea medaliei de bronz la Campionatul European de handbal feminin din Danemarca și Norvegia a adus multă bucurie în lotul naționalei României, mai ales că pentru tricolore a fost o premieră podiumul european. Fetele antrenate de Radu Voina au fost așteptate la aeroport de multă lume, printre românii care le-au dăruit jucătoarelor flori fiind și membrii galeriei Oltchimului, Brigada Zăvoi. „Eu puteam face mai mult” După accidentarea Cristinei Vărzaru, căpitan al naționalei feminine a fost chimista Valentina Ardean Elisei dar, din păcate, extrema Oltchimului nu a reu șit meciuri de excepție. Elisei a recunoscut că nu a trecut printr-o formă prea bună și că putea face mai mult la europene: „Îmi pare rău, mi-am dorit atât de mult să reușesc, să ajut echipa, să fiu om de bază. Toată lumea a fost lângă mine, fetele, antrenorii m-au încurajat, mi-au ridicat moralul. Degeaba, parcă aveam greutăți legate de mâini și de picioare. Poate ar fi fost de altă culoare dacă jucam și eu mai bine. Ce ciudă îmi e! Bine măcar că a fost și bronz pentru că, dacă am fi terminat pe patru, durerea era și mai mare. Eu am fost cea care și-a pierdut parcă încrederea în sine. O să trec însă peste această perioadă și o să o uit. Vor mai fi meciuri la națională și voi da totul ca să aducem României alte medalii”. „Fetele meritau medalia” Tehnicianul naționalei feminine, Radu Voina, și-a lăudat elevele după performanța de la Campionatul European de handbal: „Chiar dacă e a treia medalie ca strălucire, pentru locul 3 se muncește foarte mult. Ada Nechita a jucat 60 de minute cu ruptură musculară. Nu credeam că sunt capabile să se bată cum au făcut-o în această seară. A fost o noapte foarte scurtă pentru ele. Au plâns foarte mult. S-au bătut extraordinar fetele noastre. Calificarea la CM 2011 înseamnă foarte mult pentru generațiile care vin din urmă. O finală mică de campionat European înseamnă mult, mai ales pentru cei care iubesc această echipă. S-au răzbunat fetele, au demonstrat că au valoare. Au vrut să iasă frumos din competiție și au reu șit. Au demonstrat că merită medalia de bronz, cea mai bună performanță pentru România la Campionatul European”. Voina a mai spus că nu este sigur că va continua la cârma naționalei: „Dacă mai continuu? Este o întrebare grea. Am ajuns la o vârstă (n.r. 60 de ani) la care nu mă mai pot lansa foarte departe, vom vedea ce ne aduce viitorul. Dacă îmi doresc să merg mai departe la echipa națională? Deocamdată, nu șitiu exact. Neagu pleacă? Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, admite că echipa campioană a României o poate pierde din vară pe golghetera Campionatului European de handbal feminin, Cristina Neagu. „Cristinei îi expiră contractul cu Oltchim în vara anului viitor. Dacă își va dori să plece, va pleca, nu avem ce să-i facem. Noi am început tatonările pentru o eventuală prelungire a contractului. Am vorbit deja cu Neagu, înainte de Campionatul European, ne-a spus că vrea să se mai gândească. Vom relua discuțiile în luna ianuarie, după sărbători. Este normal că ne dorim enorm să o păstrăm la Oltchim. Am văzut șitiri conform cărora ar putea primi 600.000 de euro pentru două sezoane. Sincer să fiu nu cred în aceste speculații. Cert este că pe adresa clubului Oltchim nu a venit până acum o cerere oficială de transfer de la Gyor, Itxako sau Viborg.” Handbalista Oltchimului a lăsat de înțeles că își dorește să plece de la campioana României după ce îi va expira contractul: „Îmi doresc să fac performanță, să joc la cel mai înalt nivel, iar cel mai înalt nivel e în țările nordice. Deocamdată sînt la Oltchim și vreau să-mi fac datoria”, a spus Cristina Neagu. Referitor la Campionatul European, Neagu a spus: „A fost totul extraordinar. Ieri a fost tristețe mare după ce am pierdut semifinala. Astăzi s-a văzut că a fost un meci încrâncenat după scorul de pe tabelă, dar am vorbit cu fetele și am hotărât să le învingem chiar în fața suporterilor lor după ce ne-au învins în grupe”. Liderul echipei naționale este cel mai bun inter stângă al turneului și singura româncă prezentă în echipa ideală. Neagu și iberica Pena sunt singurele jucătoare din echipă care nu evoluează pentru țările din Peninsula Scandinavă. Cristina Neagu este golghetera campionatului european de handbal. După medalia pe echipe, România a mai reu șit să obțină o distincție la Europenele din Danemarca. Astfel, Cristina Neagu a reu șit să devină cea mai bună marcatoare a competiției, cu 53 de goluri. Cea care putea s-o depășească, suedeza Linnea Torstenson, a reu șit doar 49 de goluri. Cristina Neagu a fost o jucătoare completă la acest turneu, bucureșteanca fiind și cea mai bună pasatoare a turneului cu 34 de pase decisive, la mare distanță de locul secund, suedeza Isabelle Gullden. Românca a avut un procentaj de 52% în aruncări, cu o medie de peste 6 goluri pe meci. La pase de gol, Cristina Neagu a avut o medie de 4,9 pe partidă. „Ultimul cuvânt va fi la Olimpiada din 2012” Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, se gândește deja la Jocurile Olimpice care vor avea loc în 2012: „Dacă fetele jucau ieri măcar la jumătate din ambiția de astăzi, am fi ajuns în finală. Psihologul este sub contract cu Federația de un an de zile, dar acum am avut nevoie de el și a venit cu un charter special să vorbească cu fetele. Mie mi-a plăcut toată echipa, dar Toto a fost extraordinară în poartă. Sunt convins că vor fi mai tari în viitorul apropiat. Din păcate, din spate nu mai vine nimic, iar fetele noastre vor avea ultimul cuvânt la Olimpiada din 2012. Fetele au spus că nu vor să fie primite la Palat. Dacă ieșeau campioane, era altceva. Vor să fie primite în principal de suporteri și familii”. „A fost o lecție de viață” Handbalista Mihaela Tivadar este la a doua medalie la un turneu final, după argintul de la mondialele din Rusia și crede că a ajuns la apogeul carierei: „Pentru mine este o medalie ca de aur, am muncit mult pentru ea, era ultima noastră șiansă, după înfrângerea cu Suedia, din semifinale. A fost o lecție pentru toți, inclusiv cei care au mai spus una-alta despre echipa națională, dar și o lecție de viață, pentru că am revenit atunci când puțină lume mai credea în noi. Nici noi nu eram prea convinse că vom reu și. Mă consider împlinită și fericită și cred că această medalie este apogeul carierei mele. Am câștigat și argintul la Mondialele de acum cinci ani, dar acum sunt mai matură în joc, am 28 de ani și am putut ajuta altfel echipa națională”. Gâlcă se retrage de la națională Pivotul Ionela Gâlcă a afirmat că se va retrage de la echipa națională după medalia de argint cucerită la Campionatul European din Norvegia și Danemarca: Exact în urmă cu zece ani debutam la echipa națională, iar după cinci ani, în 2005, la Mondiale, luam medalia de argint. Acum, după încă cinci ani, a venit această nouă medalie, ultima cu România. Este o mare satisfacție pentru mine. Mă bucur că s-a terminat cu bine, am luat o medalie și nu am mai venit cu gustul acela amar de atâția ani de zile. Ne-a fost puțin frică la final de meci, dar important este că am câștigat. Am găsit rețeta succesului și sper să o păstrăm cât mai mult. M-am decis să mă retrag. Este o hotărâre pe care am luat-o deja, a venit și momentul retragerii. Am deja o vârstă, începe să se simtă și uzura, e greu să continui și la națională, și la club la acela și nivel înalt. Vreau să stau mai mult timp cu familia. Este destul de greu să mă împart în atâtea direcții, de aceea am decis să îmi schimb un pic ordinea priorităților, iar familia va trece pe primul loc. „Dumnezeu ne-a dat putere” „Mulțumesc lui Dumnezeu, ne-a dat putere. A fost un meci foarte greu, în care s-a văzut că am luptat toate, cot la cot. Am simțit cu adevărat că fetele și-au dorit să lupte și să câștigăm împreună. Am crezut până la final că vom câștiga.” Oana Manea a declarat că jucătoarele au decis că trebuie să treacă peste tot și toate și să câștige: „A fost o luptă crâncenă, ne-am dorit mult această victorie. Danezele au zis aseară că o să ne boxeze azi, dar am făcut-o noi. Ne-am întrunit aseară, ne-am ridicat moralul, am discutat totul, trebuia să trecem peste toate și să câștigăm”. „Jos pălăria pentru Toto” Cristina Vărzaru a fost căpitanul naționalei până la accidentare și apoi le-a susținut pe colegele sale din tribună. La final a declarat că medalia de bronz este ca una de aur: „Medalia asta de bronz este mai importantă decât orice medalie de aur sau argint pentru că am reu șit să ne revenim după două înfrângeri, ceea ce este un plus pentru noi și pentru români în general.Am vorbit foarte mult, am stat trei ore în holul hotelului și am discutat cu psihologul echipei și am reu șit să ne revenim. Fetele au muncit foarte mult. Talida și-a depă șit cu mult condiția. Știam că este un portar foarte bun, dar a jucat foarte foarte bine. Jos pălăria pentru Toto! Este mentalitatea de care noi aveam nevoie. Când este rău toți ne sar în cap, iar când e bine nimeni nu iese în față. Această medalie este o palmă peste fața tuturor care ne-au criticat.Bronzul acesta este unul aurit pentru noi. Am ajuns pe locul trei fără multe jucătoare mari. Ne-a lipsit experiența, dar voința și mâna Cristinei ne-au condus spre medalia de bronz”. Vlad Soare