Apavil face apel la populație să folosească rațional apa potabilă
Pe fondul secetei accentuate din ultima perioadă, Societatea Apavil S.A. trage un semnal de alarmă și solicită tuturor consumatorilor să utilizeze cu responsabilitate rezervele de apă potabilă.
Operatorul regional atrage atenția că, în lipsa unui consum echilibrat, există riscul real ca în mai multe localități din județul Vâlcea să se ajungă la raționalizarea apei sau chiar la imposibilitatea de a asigura continuitatea serviciilor de furnizare.
„Facem un apel către toți consumatorii să evite consumul excesiv – în special pentru activități precum udatul grădinilor, umplerea bazinelor sau a piscinelor – și să folosească apa doar în scopuri casnice esențiale”, transmit reprezentanții Apavil.
Printre zonele cele mai expuse la un posibil program de raționalizare se numără: Vlădești, Budești, Mihăești, Ocnele Mari, Lăcusteni, Șirineasa, Cremenari, Frâncești și altele.
Apavil subliniază că un comportament responsabil este esențial pentru ca resursa de apă potabilă să poată fi menținută la parametrii optimi pentru toți utilizatorii. În lipsa cooperării din partea cetățenilor, măsurile drastice vor deveni inevitabile.
„Vă mulțumim pentru sprijin!” – este mesajul final transmis de companie tuturor utilizatorilor care înțeleg importanța unui consum responsabil în această perioadă critică.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu