Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Accident cu trei victime, printre care un copil de 6 ani, pe DN 67 în Tomșani

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe drumul național 67, în zona localității Tomșani. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, în urma căreia trei persoane au fost rănite, printre victime aflându-se un minor și ambii conducători auto.

Autoturismele implicate în accident erau conduse de un bărbat de 31 de ani, din comuna Costești, județul Vâlcea, respectiv de o femeie de 58 de ani, din comuna Tomșani. În autoturismul condus de bărbat se afla și un minor, în vârstă de șase ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În ceea ce o privește pe femeia aflată la volanul celuilalt autoturism, aceasta nu a putut fi testată la fața locului din cauza stării în care se afla.

La fața locului intervin polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Horezu, care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Traficul rutier este blocat în zonă, fiind deviat temporar pe o rută paralelă cu DN 67. Polițiștii asigură dirijarea circulației și iau toate măsurile necesare pentru reluarea acesteia în condiții de siguranță.