Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Acțiuni intense ale Poliției în Vâlcea: peste 500 de sancțiuni, 42 de permise reținute și 24 de mașini scoase din trafic

În ultimele 72 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au intensificat acțiunile în teren, urmărind menținerea ordinii publice, prevenirea infracționalității și creșterea siguranței rutiere pe drumurile din județ.

Astfel, în perioada menționată, au fost organizate 31 de acțiuni și s-a intervenit la 131 de evenimente, dintre care 108 au fost semnalate prin numărul unic de urgență 112.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 509 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 200.000 de lei. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor rutiere.

Pe linie de siguranță rutieră, oamenii legii au desfășurat controale și verificări pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente. În urma acestor acțiuni, 42 de șoferi care reprezentau un pericol în trafic au fost sancționați cu reținerea permisului de conducere, conform prevederilor legale.

Totodată, 24 de autovehicule au fost retrase temporar din circulație, prin reținerea certificatelor de înmatriculare, din cauza unor deficiențe tehnice sau a lipsei condițiilor de siguranță.

În aceeași perioadă, polițiștii au constatat 5 infracțiuni la regimul rutier, în cadrul activităților de control.

Acțiunile polițiștilor vâlceni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de siguranță și responsabilitate în comunitate.