Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Polițiștii vâlceni, în slujba comunității în noaptea de Înviere


În noaptea sfântă a Învierii Domnului, polițiștii vâlceni au fost prezenți în număr sporit în apropierea bisericilor din județ, pentru a asigura un climat de liniște și siguranță celor care au participat la slujbele religioase.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a mobilizat efective suplimentare, alături de celelalte instituții cu atribuții în menținerea ordinii publice, desfășurând acțiuni preventive pentru prevenirea incidentelor și asigurarea fluenței traficului rutier, în special în zonele aglomerate.

„Prezența noastră a avut un singur scop: ca fiecare cetățean să se bucure în liniște și siguranță de sărbătoarea Învierii Domnului”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

La final, conducerea Inspectoratului transmite tuturor vâlcenilor un mesaj de sărbătoare: „Vă dorim un Paște plin de speranță, iubire și momente frumoase împreună cu cei dragi! Să aveți parte de sărbători binecuvântate!”