Intervenție contra cronometru în zona barajului Mălaia, unde un vițel blocat într-un teren accidentat a fost salvat de pompierii militari vâlceni și echipa Salvamont.
O misiune mai puțin obișnuită, dar cu un final fericit, s-a desfășurat astăzi în zona barajului Mălaia, unde o bovină a fost extrasă în siguranță dintr-o zonă ostilă, situată la baza unui versant abrupt, în apropierea râului Lotru. Operațiunea comună a fost derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea și de Serviciul Salvamont.
Alerta a fost primită cu puțin timp în urmă, iar la fața locului s-au deplasat de urgență echipaje din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de intervenție rapidă și o barcă pneumatică. Salvatorii au fost sprijiniți de un echipaj Salvamont, care a acționat cu echipamentele specifice intervenției în teren montan.
După eforturi susținute, dublate de calm, perseverență și profesionalism, echipele de intervenție au reușit să extragă animalul, care rămăsese blocat într-o zonă extrem de greu accesibilă. Intervenția a fost cu atât mai dificilă cu cât terenul era instabil, iar apropierea de apă reprezenta un risc suplimentar.
„Colaborarea foarte bună între cele două structuri de intervenție, alături de sprijinul unor localnici, a făcut posibilă salvarea animalului. Acesta se află acum în stare bună”, a transmis maiorul Sorin Albinaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
Misiunea a fost o demonstrație clară de solidaritate, implicare și eficiență în fața provocărilor din teren – indiferent dacă este vorba despre vieți omenești sau animale aflate în pericol.


SURSA FOTO: ISU VÂLCEA
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu