Începând cu data de 24 septembrie 2024, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea se desfășoară campania de recrutare a candidaților pentru examenul de admitere în cadrul școlilor militare de subofițeri jandarmi, sesiunea octombrie – decembrie 2024.
Astfel, la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni sunt disponibile 350 de locuri, din care 330 pentru I.G.J.R. și 7 locuri pentru S.I.E. Din cele 330 de locuri pentru I.G.J.R., 3 locuri sunt alocate minorității rome, iar 3 locuri celorlalte minorități.
La Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, oferta educațională este următoarea: 350 de locuri, din care 322 pentru I.G.J.R., 5 locuri pentru D.G.P.I., 5 locuri pentru I.G.Av., 10 locuri pentru S.P.P., 7 locuri pentru S.I.E. și 1 loc pentru D.G.T.I. Din cele 322 de locuri pentru I.G.J.R., 3 locuri sunt alocate minorității rome, iar 3 locuri celorlalte minorități.
Activitățile de recrutare se desfășoară conform următorului calendar:
Transmiterea cererii tip de înscriere și, după caz, a consimțământului privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar: până la data de 6 octombrie 2024 (inclusiv sâmbăta și duminica) în format electronic, la adresa: resurse.umane@jandarmeriavalcea.ro;
Depunerea tuturor documentelor pentru dosarul de recrutare: până la data de 24 noiembrie 2024 (inclusiv sâmbăta și duminica);
Proba de evaluare a performanței sportive: în perioada 1 – 6 noiembrie 2024;
Proba de evaluare a cunoștințelor: în data de 9 noiembrie 2024, la sediul unităților de învățământ pentru care au optat candidații;
Examinarea medicală: în perioada 13 noiembrie – 23 decembrie 2024.
Evaluarea performanței sportive constă în parcurgerea unui traseu practic-aplicativ, iar evaluarea cunoștințelor se face printr-un test scris tip grilă, cu subiecte din limba română, limbă străină, legislație specifică M.A.I. și educație civică și cetățenească.
Pentru a participa la concursurile de admitere la unitățile de învățământ ale Jandarmeriei Române, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții legale și criterii specifice, conform Ordinului MAI nr. 177/2016, cu modificările și completările ulterioare:
a) să aibă cetățenia română și domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris și vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
d) să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic;
e) să aibă minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în anul în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală sau judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
j) să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfășurat activități de poliție politică, așa cum sunt definite prin lege;
l) să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniți în anul participării la concursul de admitere;
m) să nu aibă tatuaje sau elemente ornamentale aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară;
n) să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepția candidaților care au absolvit instituții de învățământ liceal în state membre ale Uniunii Europene, unde nu se evaluează purtarea;
o) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învățământ;
p) să dețină sau să obțină până la absolvire permis de conducere categoria B.
Mai multe informații puteți obține la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea sau la numărul de telefon 0749 034 791 (Serviciul Resurse Umane, inclusiv sâmbăta și duminica, în intervalul orar 08.00-16.00).
De asemenea, pentru mai multe informații, puteți accesa link-urile celor două școli postliceale:
👉 https://www.scoaladragasani.ro/anunt-admitere/
👉 https://jandarmeriafalticeni.ro/admitere/inscriere/
Tuturor candidaților le dorim succes și îi așteptăm alături de noi!
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN VÂLCEA





















Lasă un comentariu