România trăiește o dramă continuă, mută prea des în statistici și prea rar în soluții. În primele șase luni ale acestui an, 26 de femei au fost ucise, cele mai multe de foști sau actuali parteneri. În spatele acestor cifre sunt mame, fiice, femei care au cerut ajutor și au fost ignorate. Anul trecut, peste 130.000 de cazuri de violență domestică au fost raportate. Câți dintre acești pași disperați spre protecție au fost tratați cu indiferență?
În fața acestei realități sângeroase, președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj ferm și emoționant. „Condamn cu toată hotărârea orice formă de violență împotriva femeilor”, afirmă șeful statului, care își exprimă solidaritatea cu participanții la protestul din Piața Victoriei – un protest care nu mai cere, ci strigă: Să nu mai moară femei!
„Prea multe semnale de alarmă au fost ignorate. Este imperativ ca victimele să fie crezute și protejate, iar comportamentele abuzive să fie oprite înainte de a se transforma în tragedii.”
Președintele cere intervenție imediată din partea celor care au obligația legală de a proteja vieți: polițiști, procurori, judecători. El anunță și colaborarea cu viitorul guvern pentru elaborarea unui pachet legislativ de urgență, menit să ofere protecție reală victimelor și să prevină escaladarea violenței de gen.
Două crime recente care au cutremurat țara
Teodora Marcu, 23 de ani.
Pe 31 mai, la doar câțiva pași de locuința sa din complexul Cosmopolis (Ilfov), Teodora – însărcinată și mamă a unei fetițe de 3 ani – a fost împușcată mortal de fostul iubit. Crima s-a petrecut în plină zi, pe trotuar, sub ochii copilului său. Agresorul și-a luat apoi viața. Nimeni nu intervenise la timp, deși victima făcuse cunoscute temerile sale.
Andreea, 22 de ani, însărcinată.
Pe 16 iunie, în Boldești-Scăeni (Prahova), Andreea a fost măcelărită cu toporul, în plină stradă, de fostul partener. Era însărcinată în două luni și mamă a doi copii, care au asistat la întreaga scenă, alături de bunica lor. Crima a fost comisă la doar câteva săptămâni după ce victima fugise de acasă, încercând să se pună la adăpost. Ordinul de protecție nu a oprit nimic.
Aceste crime nu sunt accidente izolate. Sunt semnele unei societăți care tolerează abuzul până când el devine ireparabil. Femeile din România continuă să moară, chiar și atunci când strigă după ajutor. Din neglijență. Din complicitate. Din lipsă de voință.
Președintele Nicușor Dan rostește, într-un gest de solidaritate și asumare, o promisiune devenită refren al durerii colective:
„Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin.”
Dar acest refren nu mai poate rămâne doar cuvinte. El trebuie transformat urgent în legi, în mecanisme, în protecție reală. Altfel, lista victimelor va continua să crească. Cu nume. Cu sânge. Cu tăceri rușinoase.