Respect și onoare pentru un salvator!
Plutonier adjutant șef Lință Florea Eugen, din cadrul Secției de Pompieri Govora, se retrage oficial din activitate, trecând în rezervă cu drept de pensie, după aproape 30 de ani dedicați în întregime meseriei de pompier.
Cariera sa militară a început în urmă cu 31 de ani, în orașul natal, Roșiorii de Vede, când a îmbrăcat pentru prima oară uniforma militară. Doi ani mai târziu, în 1996, a ales să devină pompier – un drum pe care l-a parcurs cu demnitate, curaj și devotament.
A ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții esențiale în structurile operative ale ISU Vâlcea: de la subofițer operativ principal și conducător auto pe autospeciale, până la comandant de echipaj. În ultimii 18 ani, a condus cu profesionalism Garda de intervenție-stingere, o funcție de maximă responsabilitate, pe care a îndeplinit-o cu succes în nenumărate misiuni dificile.
Activitatea sa s-a remarcat nu doar prin intervențiile salvatoare și curajul din teren, ci și prin implicarea în promovarea sportului în rândul militarilor. A fost antrenorul lotului sportiv al ISU Vâlcea timp de 25 de ani, contribuind la formarea și motivarea colegilor săi pentru competiții de performanță.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea i-au transmis un gând de recunoștință și prețuire:
„Toți militarii care trec în rezervă merită măcar un moment simbolic de recunoștință, pentru că își riscă des viața în timpul misiunilor, fiind de multe ori ultima speranță a semenilor. Îți mulțumim pentru sacrificiile făcute și pentru că ai servit Patria sub semnul curajului și devotamentului.”
Întreaga comunitate îi urează sănătate, pensie lungă și cât mai multe bucurii alături de cei dragi!
AUDACIA ET DEVOTIO – curaj și dăruire, o deviză trăită zi de zi de omul și pompierul Lință Florea Eugen.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu