Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Teroare la o sală de jocuri din Râmnicu Vâlcea! Un tânăr de 21 de ani, cu cuțitul în mână, a băgat spaima în oameni

Scene de groază la o sală de jocuri din Râmnicu Vâlcea! Un tânăr de doar 21 de ani a semănat panică în rândul mai multor persoane, după ce a scos un cuțit și a început să amenințe lumea, chiar și în interiorul localului. Incidentul s-a petrecut pe 20 septembrie, în plină noapte, și s-a încheiat cu o bătaie în toată regula.

Polițiștii au intervenit rapid, iar după o lună de cercetări l-au prins pe agresor – un tânăr cunoscut cu antecedente penale. Potrivit anchetatorilor, individul este cercetat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și lovire sau alte violențe.

După ce a fost reținut pentru 24 de ore, procurorii l-au prezentat în fața judecătorilor, care au decis să-l trimită în arest preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru a stabili cu exactitate toate detaliile incidentului.

Autoritățile reamintesc că, până la o sentință definitivă, tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.