Analizând rezultatele evoluției societății românești în ultimii aproape două zeci de ani, nu putem spune că am avansat prea mult și ar fi stupid sănu ne privim și din altăperspectivă. că utând săînțelegem de ce a fost așa și nu altfel, nu știu ce putem face pentru a crea premisele necesare unei noi relansări socio – cultural – spirituale a societății. Este o mare greșealăde a nu studia cauzele care au dus la acest eșec de societate și nu ne putem permite luxul de a ignora asta în al doisprezecelea ceas, acum când mai mult ca oricând trebuie săfim uniți și determinați spre a supraviețui ca popor. După sute de ani de asupriri și umilințe, realitatea iese în evidență. Atunci, aflați la cheremul popoarelor cuceritoare, am supraviețuit, iar din perioada postbelică și până în anii ’90 am bătut pasul pe loc, în timp ce alte națiuni au înaintat rapid creând societăți civilizate.
Perioada de După ’89 a fost și este un dezastru. Ne-am furat singuri că ciula. Elitele intelectuale ale țării au fost decimate în perioada comunismului, motiv pentru care rămășițele acesteia au luat calea exilului. Minoritatea rămasăîn țară e acoperităde o pseudo-elităde intelectuali cu diplome cumpărate la negru. Ea se auto-impune astăzi ca model de referință, demoralizator. Minunile înfăptuite de o minoritate de indivizi dubioși care au acaparat mecanismele puterii și au profitat pentru a crea pârghiile unei distrugeri spirituale, unei delapidări totale a economiei, resurselor și finanțelor în numele așa-zisor legi democrate (măsluite în favoarea oligarhilor), au creat o clasăde parveniți ce blocheazăastăzi evoluția societății.
E nevoie de o schimbare completăde mentalitate și săne luăm destinul în propriile mâini, pășind cu mândrie alături de celelalte popoare civilizate ale Europei și ale lumii.
Pentru a crea o societate nouăși corectă, avem nevoie de o Constituție nouă, de o Justiție adevărată, de Legea lustrației totale, de vot uninominal, de confiscarea avuțiilor obținute ilicit prin speculăși escrocherii și de condamnarea celor vinovați de înaltătrădare, delapidare organizatăși sabotaj economic. Nimic nu este exagerat. Numai lucrurile astea pot da siguranța unui viitor promițător. Dar mai avem nevoie de ceva. De o Biserică pe care trebuie săo apărăm ca pe un bun strămoșesc, acum când vremurile tulburi relanseazăcontroverse cu celelalte confesiuni creștine și asupra ortodoxiei se dau asalturi pentru compromitere. Un document publicat recent de Vatican afirmăcă toate bisericile creștine nu ar fi complete și că numai Biserica Catolică este unica și adevărata biserică a lui Iisus Hristos. Potrivit Papei Benedict al XVI-lea, bisericile orientale (ortodoxe) care nu îl recunosc pe Papa ca urmaș al lui Petru, suferăde „o lipsă” și nu sunt decât „biserici particulare”.
Dupăcum se vede, tot ce a reușit săclădească predecesorul său Wojtyla (Ioan Paul II), a reușit sădărâme actualul bigot șef Ratzinger, semn că zăpăceala și întunericimea bigotismului îndoctrinar se ia. Acest Papănu face altceva decât sădezbine bisericile și oamenii indiferent de apartenența religioasă, având în vedere toate nenorocirile de pe glob din aceste timpuri. Se reliefeazăacum faptul că Biserica Catolică are o problemă: săfie ea unica și irepetabila Biserică ? Oare nu sunt destule războaie în lume?! Nu existăsuficientătensiune?! Trebuie săvinăși Papa cu un pic de gaz?! Din câte știu, Vaticanul s-a implicat de multe ori în tot felul de conflicte, încercând săaparăca „ambasador” al lui Dumnezeu… contra altor Biserici. Iisus a spus SĂ FIE O SINGURĂ TURMĂ ȘI UN SINGUR PĂSTOR. însă , oamenii au scindat-o, mereu și mereu, primul episcop anglican a fost ….un rabin etc etc.
Schismele bisericești nu aratădecât ce schizoidăeste mintea umană, mintea care tot desparte. Și, cu tot regretul, văd că nu se fac eforturi pentru unificarea bisericilor, eforturi adevărate, nu discuții. Asistăm în acești ani la dezvăluiri incredibile și încercă m săînțelegem de ce unii „înalți” ai bisericii au atâta lăcomie și prostie încât au adus lumea asta într-o dezordine totală. Biserica e una și nu e aia catolică , ci cea Apostolească și Sobornicească – cea Ortodoxă. Și nu e religie, e chiar Biserică și e Una. În primul rând, Iisus nu a dorit și nu a militat nicio clipăpentru înființarea unei biserici. Dimpotrivă, el îi numea ipocriți pe cei care se rugau în locuri publice, incluzând sinagoga și templul. Deci, nici una dintre biserici nu e adevărata biserică a lui Iisus, toate sunt niște instituții pur politice.
În al doilea rând, Petre, cel care e patronul bisericii din Roma, e singurul apostol care s-a lepădat de Iisus de trei ori. Când Iisus a spus că pe această piatrăîși va clădi biserica, el folosea o parabolăcare se referea la noua înțelepciune pe care se va fundamenta o nouălume și nu la Petru. În grecește „petra” înseamnă „piatră”, de unde și schimbarea forțatăa numelui lui Simion (adevăratul nume a lui „Petru”) în actualul Petru. Înțelepciunea la care se referea Iisus a fost răstălmăcităși denaturatăde actuala „biserică a lui Christos”. Biserica este una, apostolică și universală. Bisericile naționale evident că pot fi autonome, autocefale și pot urma tradițiile de secole ale națiunilor lor. Mai mult – e mai bine ca ele săfie autocefale. Important este că doctrina este aceeași.
Din păcate, la noi, fundamentalismul și anti-occidentalismul românesc sunt încă bine merci. Prin anii ’50, Mihai Beniuc scria poezii despre „că lăul Vatican” cu „popii cu gloanțe sub sutana”. Ani în care sute de preoți catolici de rit răsăritean erau exterminați în temnițele lui Nicolski și ale” patriotului” Gheorghiu-Dej. însă , vrem sau nu vrem, Biserica Catolică este biserica cu numărul cel mai mare de credincioși din lume, peste 1.5 miliarde, fiind urmatăde protestanți și dintre neoprotestanți, de cultul penticostal cu peste 600 milioane. Pravoslavnicii sunt în jur de 100 milioane, că ci Mama Rusie este mai degrabăatee, decât ortodoxă. Biserica creștinănu s-a divizat în 1054, iar biserica lui Isus Hristos a subzistat și Continuă săexiste în ambele rituri (ortodox și catolic), diferența dintre ele face parte din tradiție.
Dogma este una și aceeași și niciodatănu a fost schimbată. Doi înalți prelați, în 1054, s-au excomunicat și au forțat milioane de indivizi săplătească pentru lăcomia de putere și bani a acestor indivizi ajunși în funcții înalte (în ambele rituri). Totuși, slavăDomnului, în anii 1950 excomunică rile reciproce au fost scoase (atât de papă, cât și de patriarhul de la Constantinopol) și s-a recunoscut că cei din 1054 nu numai că nu au fost la înălțimea funcției lor, ci au fost niște criminali. Privind supremația, sănu uităm că în anul 325 împăratul Constantin a stabilit următoarea ordine: Împăratul, Papa de la Roma și Patriarhul de la Constantinopol.
Interpretarea corectăactuală, După părerea mea, este: nu mai avem împărat, așa că pe primul lor se aflănațiunea. Ceea ce înseamnă că fiecare națiune are dreptul la o biserică (juridică ) națională, care săurmeze tradițiile și practicile locale, fărăînsă a încă lca în vreun fel doctrina. Aceste Biserici naționale împreună, constituie Biserica (unică și niciodatădivizată) a lui Hristos. Papa de la Roma și Patriarhul de la Constantinopol sunt egali, având ca funcție coordonarea bisericilor naționale pentru ca ele sărespecte doctrina apostolilor. Gândite astfel, disputele s-ar încheia și lumea ar fi mai bună.
În starea asta conflictualăcreatăde documentul realizat de Congregația pentru Doctrina Credinței (Congregația este, în prezent, alcă tuitădin 23 de membri: cardinali, arhiepiscopi și episcopi din 14 țări diferite) și publicat de Vatican, măsurprinde tăcerea Patriarhiei României, dar și lipsa unor explicații date enoriașilor vâlceni de preoții Episcopiei Râmnicului și Oltului, copleșiți, poate, de că ldura de afară. Aici trebuie săfie dumnealor activi, dovedind că pot să-și apere singuri Biserica, prin luminarea minții, sufletului și înțelegerii credincioșilor pentru care ei există.