Un primar din județul Vâlcea se află pe lista aleșilor locali care urmează să își piardă mandatul în urma intrării în vigoare a noii Legi a integrității. Este vorba despre Mihai Blejan, primarul comunei Scundu, al cărui nume apare alături de cel al primarului Timișoarei, Dominic Fritz.
Agenția Națională de Integritate a anunțat luni că 55 de persoane se află în situația de a-și pierde mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a Legii nr. 180/2026. Printre acestea se numără zece primari, iar lista transmisă public include și primarul comunei Scundu, județul Vâlcea.
Potrivit informațiilor prezentate de Știrile ProTV, Mihai Blejan este unul dintre cei șase primari de la PSD aflați în această situație. Pe listă se mai regăsesc Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara, precum și edili din Caraș-Severin, Satu Mare, Argeș, Mureș, Galați, Teleorman și Olt.
Noua legislație prevede că persoanelor pentru care a fost constatată definitiv, înainte de intrarea în vigoare a legii, o stare de incompatibilitate, un conflict de interese sau o avere nejustificată și pentru care interdicția de trei ani nu s-a împlinit le încetează de drept mandatul, funcția sau demnitatea publică, la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
ANI explică faptul că „încetarea de drept” înseamnă că persoana nu mai poate continua să exercite mandatul sau funcția aflată sub incidența interdicției, autoritățile competente urmând să pună în aplicare prevederile legale.
Un caz cu un istoric aparte la Scundu
Situația lui Mihai Blejan este cu atât mai interesantă cu cât familia sa a mai fost implicată într-un caz de incompatibilitate care a dus la schimbarea conducerii Primăriei Scundu.
Tatăl său, Dumitru Blejan, fost primar al comunei, a fost declarat incompatibil de ANI după ce a deținut simultan funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică.
Ulterior, Mihai Blejan a preluat funcția de primar și a fost reales în 2024 pentru un nou mandat.
Acum, numele său apare din nou într-un context legat de legislația privind integritatea, de această dată în lista celor zece primari vizați de aplicarea noilor prevederi.
Legea nr. 180/2026, adoptată la sfârșitul lunii august și publicată în Monitorul Oficial la 28 august, a intrat în vigoare luni, 31 august 2026.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu