Mai multe gospodării din Mihăești, aparținând unor familii cu venituri reduse, au intrat în această perioadă într-un program prin care vor beneficia de sisteme fotovoltaice montate gratuit pe locuințe. Scopul investiției este reducerea costurilor la energie electrică și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate financiară.
Programul este finanțat din fonduri europene și implementat la nivelul județului Vâlcea de către Consiliul Județean Vâlcea, instituție care a analizat și verificat mii de cereri depuse din mai multe localități.
În comuna Mihăești, 126 de gospodării au fost incluse pe lista beneficiarilor. Primarul Constantin Bărzăgeanu spune că fiecare familie va primi un sistem complet, format din panouri fotovoltaice și baterii pentru stocarea energiei electrice produse.
„Oamenii incluși în program vor avea condiții mai bune și facturi mai mici la curent. Pentru mulți dintre ei acest lucru contează foarte mult, deoarece veniturile sunt limitate și orice reducere a cheltuielilor lunare îi ajută să se descurce mai ușor”, a declarat edilul.
Energia produsă pe timpul zilei va putea fi utilizată și seara, datorită sistemelor de stocare montate împreună cu panourile. În unele situații sunt prevăzute și lucrări simple pentru eficientizarea consumului de energie în locuințe.
La nivelul județului Vâlcea, proiectul vizează peste 3.000 de gospodării vulnerabile, obiectivul principal fiind reducerea costurilor cu energia electrică pentru familiile cu venituri mici sau pentru persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate.
Lucrările de montare a sistemelor fotovoltaice sunt deja în desfășurare, iar alte gospodării din județ urmează să intre în etapa de instalare a echipamentelor în perioada următoare.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu