Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliția Rutieră intensifică verificările în trafic. Urmează o săptămână de controale pentru alcool și droguri

Polițiștii rutieri din Vâlcea desfășoară, în perioada 15–21 iunie 2026, acțiuni ample de control în trafic în cadrul operațiunii europene ROADPOL „Alcohol & Drugs”, având ca scop depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Pe parcursul întregii săptămâni, echipajele de poliție vor fi prezente pe principalele drumuri din județ, dar și în zonele considerate cu risc rutier ridicat. Șoferii vor fi verificați cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool și droguri.

Un punct important al operațiunii va fi reprezentat de acțiunea „Alcohol & Drugs Marathon”, programată pentru 19 iunie, când controalele vor fi desfășurate fără întrerupere timp de 24 de ore, cu efective sporite în teren.

Polițiștii atrag atenția că șofatul după consumul de alcool sau substanțe psihoactive reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor grave, afectând capacitatea de reacție, concentrarea și aprecierea corectă a situațiilor din trafic.

Prin aceste acțiuni, oamenii legii urmăresc reducerea numărului de accidente și creșterea siguranței pe drumurile publice.

„Nu conduceți dacă ați consumat alcool sau substanțe psihoactive! Siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic depinde de fiecare decizie luată la volan”, transmit reprezentanții IPJ Vâlcea.