La nivelul comunei Roești, lucrările la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale se află într-un stadiu avansat de execuție, proiectul reprezentând una dintre cele mai importante investiții de infrastructură din localitate.
Inițiat de primarul Gheorghe Drăghici, proiectul prevede realizarea unei rețele de distribuție în lungime totală de 23,7 kilometri, care va deservi mai multe sate ale comunei, respectiv Băiasa, Băjenari, Bărbărigeni, Ciocâltei, Cueni, Frăsina, Piscul Scoarței, Râpa Cărămizii, Roești și Saioci.
În total, aproximativ 1.077 de gospodării vor fi conectate la noul sistem de alimentare cu gaze naturale, ceea ce va aduce un plus semnificativ de confort și eficiență energetică pentru locuitori.
Lucrările au fost proiectate de compania Otto Gas & Services SRL, care este implicată și în execuția investiției. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 5 milioane de euro.
Prin implementarea acestei investiții, administrația locală urmărește modernizarea infrastructurii de utilități și creșterea calității vieții în întreaga comunitate Roești.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu