Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Scandal domestic cu final la spital și în arestul poliției

Un incident grav de violență în familie a avut loc în comuna Golești, unde o femeie de 58 de ani a ajuns la spital după ce ar fi fost atacată de concubinul său.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Vâlcea, în seara de 19 iunie 2026, în jurul orei 23:00, polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Milcoiu au fost alertați prin apel la 112 de către victimă, care a reclamat că a fost agresată de partenerul său.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, pe fondul unui conflict verbal izbucnit între cei doi, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, ar fi lovit-o pe femeie în zona capului cu o farfurie, provocându-i leziuni care au necesitat intervenția unui echipaj medical.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru violență în familie.

În baza probelor administrate și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.

Astăzi, 21 iunie 2026, față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Potrivit legii, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre judecătorească definitivă.