Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Incendiu puternic la Bălcești: două case și anexe au luat foc. O femeie a suferit arsuri și atac de panică


Un incendiu izbucnit duminică după-amiază în orașul Bălcești a mobilizat mai multe echipaje de pompieri din județul Vâlcea. Flăcările s-au manifestat la două locuințe și la două anexe gospodărești, intervenția fiind una de amploare.

Potrivit ISU Vâlcea, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Drăgășani, Stației Grădiștea și Gărzii de Intervenție Măciuca, cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Incendiul a fost localizat rapid, iar pompierii au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la alte gospodării.
În urma incendiului, la una dintre case a ars astereala acoperișului pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, iar la cealaltă locuință au fost afectate izolația și tâmplăria pe circa 20 de metri pătrați. De asemenea, două anexe gospodărești, cu o suprafață totală de aproximativ 100 de metri pătrați, au fost cuprinse de flăcări.

În timpul intervenției, o femeie a suferit arsuri superficiale la nivelul membrelor superioare și a făcut un atac de panică. Aceasta a fost asistată medical de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea cercetărilor, iar intervenția pompierilor este în continuare în desfășurare.