Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a început recrutarea candidaților care doresc să participe la concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, sesiunea 2026. Înscrierile sunt deschise până la data de 24 iulie 2026.
Prin Serviciul Resurse Umane, IPJ Vâlcea recrutează candidați pentru programele de studii universitare de licență din cadrul Facultății de Poliție, la specializările „Ordine și siguranță publică” și „Drept”, locurile fiind comune pentru femei și bărbați. Totodată, agenții de poliție care îndeplinesc condițiile legale pot candida pentru programul de licență cu frecvență redusă.
Cererea de înscriere și documentele prevăzute în anunțul de recrutare trebuie transmise exclusiv în format electronic până la 24 iulie, iar dosarele complete se depun până la 6 august 2026. Evaluarea psihologică va avea loc până la 4 august.
Calendarul probelor de admitere este următorul: evaluarea performanței fizice în perioada 12–19 august, proba scrisă pe 22 august, examinarea medicală între 27 august și 14 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 15 septembrie 2026.
Reprezentanții IPJ Vâlcea precizează că toți candidații trebuie să îndeplinească condițiile legale și criteriile specifice pentru admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
Informații complete despre condițiile de recrutare, documentele necesare și formularele de înscriere sunt disponibile pe site-ul IPJ Vâlcea și pe cel al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Succes tuturor candidaților!
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu