Spitalul Județean de Urgență Vâlcea marchează o nouă premieră în domeniul medical, după ce echipa Secției Chirurgie Generală a realizat cu succes primele intervenții de ablație cu microunde pentru tratamentul nodulilor tiroidieni.
Procedurile au fost efectuate de echipa coordonată de dr. Radu Popescu, medic șef al Secției Chirurgie Generală, în colaborare cu dr. Ionuț Sandu. Ablația cu microunde este o tehnică modernă, minim invazivă, care reprezintă o alternativă la operația clasică pentru pacienții care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.
Printre avantajele acestei proceduri se numără lipsa inciziilor, recuperarea rapidă, durerea redusă, păstrarea funcției glandei tiroide și revenirea într-un timp scurt la activitățile obișnuite.
Prin introducerea acestui serviciu, Spitalul Județean de Urgență Vâlcea se alătură numărului restrâns de spitale publice din România care oferă în mod curent ablația cu microunde pentru tratarea nodulilor tiroidieni. Noua procedură le oferă pacienților din Vâlcea și din județele învecinate acces la o metodă modernă de tratament, fără a fi nevoiți să se deplaseze către centre medicale universitare.
Reprezentanții spitalului și ai Consiliului Județean Vâlcea consideră că această premieră este rezultatul investițiilor realizate în infrastructura medicală și în dotarea cu echipamente de ultimă generație, precum și al pregătirii continue a personalului medical.
Realizarea reprezintă un nou pas înainte pentru medicina vâlceană și consolidează poziția Spitalului Județean de Urgență Vâlcea ca unitate medicală capabilă să ofere pacienților tratamente moderne și minim invazive.






















Lasă un comentariu