Președintele Agenției Naționale pentru Sport, vâlceanul Bogdan-Constantin Matei, a transmis o serie de clarificări privind situația premierilor restante pentru sportivi, bugetul ANS pentru anul 2026 și lucrările realizate la sediul instituției.
Potrivit lui Matei, în bugetul ANS pentru anul 2026 nu a fost prevăzută nicio sumă la capitolul destinat premierii sportivilor. În aceste condiții, susține președintele Agenției, nu putea exista o redirecționare a unor fonduri pentru premieri către lucrările de renovare ale sediului.
„Este profund incorect să susții că au fost luați bani de la sportivi atunci când bugetul aprobat pentru anul 2026 nu a cuprins nicio alocare pentru premieri”, a precizat Bogdan-Constantin Matei.
Acesta a explicat și situația rentelor viagere și a indemnizațiilor de merit. Bugetul inițial pentru anul 2026 a prevăzut sume insuficiente pentru aceste drepturi, însă situația financiară a fost ulterior reglată împreună cu Secretariatul General al Guvernului. Potrivit președintelui ANS, în prezent nu există riscul ca aceste drepturi să nu fie acordate până la sfârșitul anului.
În ceea ce privește premierile restante, Agenția Națională pentru Sport a prezentat Guvernului situația obligațiilor financiare. Valoarea totală a sumelor restante este estimată la aproximativ 190 de milioane de lei.
„Nu am ascuns niciodată această problemă și nu am negat existența restanțelor”, a transmis Matei, precizând că ANS continuă demersurile instituționale pentru identificarea și alocarea fondurilor necesare.
Ce spune ANS despre lucrările de la sediu
Bogdan-Constantin Matei a oferit clarificări și despre lucrările efectuate la sediul Agenției Naționale pentru Sport.
Potrivit acestuia, investițiile nu au vizat doar un singur grup sanitar, ci refacerea grupurilor sanitare de la parter până la etajul 8, cu excepția etajului 6. De asemenea, au fost realizate intervenții la instalațiile de apă, canalizare și încălzire.
Președintele ANS susține că lucrările au fost necesare după ani în care clădirea s-a confruntat cu probleme la instalații și condiții necorespunzătoare pentru angajați și pentru persoanele care intrau în sediul instituției.
Matei afirmă că lucrările au fost prezentate public și că instituția a acționat transparent în privința investițiilor.
„Sportivii trebuie să își primească drepturile”
Președintele ANS spune că instituția își concentrează în continuare eforturile asupra identificării banilor necesari pentru plata premierilor restante.
„Sportivii României trebuie să își primească drepturile, iar ANS va continua demersurile pentru obținerea celor aproximativ 190 de milioane de lei necesari achitării premierilor restante”, a transmis Bogdan-Constantin Matei.
Acesta a subliniat că informațiile privind utilizarea banilor publici trebuie verificate pe baza documentelor și a datelor oficiale.
„Transparența se face cu documente. Jurnalismul se face cu dovezi, nu cu zvonuri prezentate drept certitudini”, a mai declarat președintele Agenției Naționale pentru Sport.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu