„Călugărul moldovean „Leușteanu” se vrea dictator
La sfârșitul săptămânii trecute, un scandal fără precedent a izbucnit la Arhiepiscopia Râmnicului. Preotul exarh Nicolae State – Burluși a intrat în greva foamei chiar în curtea Arhiepiscopiei, protestând astfel Față de decizia nedreaptăa superiorilor săi de a-l transfera în postul de preot II la parohia Cetățuia I și de a elibera biroul.
Conflictul dintre preotul Nicolae State – Burluși și conducerea Arhiepiscopiei Râmnicului a început în momentul în care părintele a primit o înștiințare care-l anunța că i s-a aplicat pedeapsa de a fi transferat din postul de preot la Catedrala Arhiepiscopalăîn postul de preot de categoria a II-a la parohia Cetățuia. Mai mult decât atât, părintelui Burluși i s-a pus în vedere săelibereze biroul unde și-a desfășurat activitatea până acum. Considerându-se neîndreptățit, joi, 6 mai 2010, preotul Nicolae State – Burluși a luat decizia de a intra în greva foamei chiar în biroul său. „Începând cu ora 3 și jumătate am intrat în greva foamei. Nu măprevalez de acest birou, ci de situația în sine. Este o soluție abuzivă. Drepturile minimale ale unui preot nu sunt respectate” – a spus preotul State – Burluși. Cel care a venit să-l dea afarădin birou a fost chiar vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Râmnicului, Emilian Groșenoiu, care a încercat prin toate metodele să-l determine săaccepte decizia luatăde superiorii săi, el nedorind totuși să-i dea preotului State – Burluși o explicație. Mai mult decât atât, vicarul s-a arătat extrem de nemulțumit că la fața locului au ajuns câțiva jurnaliști, începând să-i ia la rost și săle spunăcă nu au ce că uta acolo. „Acestea sunt probleme strict canonice. Biserica are canoanele ei și nu se supune legilor civile. Am un ordin de dus la îndeplinire și nu îl pot duce pentru că părintele Nicolae refuzăsăpărăsească biroul. A intrat în greva foamei și nu cunosc de ce a luat această decizie. Nouăne trebuie acest birou pentru a muta CAR-ul preoților. Acesta este un conflict strict între conducerea Arhiepiscopiei și preotul Burluși din cauzăcă a fost transferat disciplinar la o altăparohie. Tot ce se întâmplăacum este un bâlci creat de părintele Nicolae. Trebuie săînțelegeți că Biserica e ca armata. Așadar, presa nu are ce că uta aici” – a spus vicarul administrativ Emilian Groșenoiu.
O decizie abuzivă
Supărat pe noul Episcop al Râmnicului, PS Emilian Lovișteanu, preotul Nicolae State-Burluși l-a acuzat pe acesta de dictatură. El nu pricepe de ce s-a ajuns la o măsurăatât de drastică , în condițiile în care nimeni nu l-a acuzat de nimic și nu i-au imputat nimic în Față . Totul s-a făcut în dos și După ce Episcopul PS Emilian Lovișteanu și Arhiepiscopul IPS Gherasim s-au consultat au decis că Nicolae State Burluși este un preot mult prea incomod, care nu se sfiiește săspunălucrurilor pe nume și sădemaște anumite nereguli din Arhiepiscopia Râmnicului. „Am fost dat afarăilegal, fără niciun motiv. Ca săfie bătaia de joc și mai mare, După 20 de ani de luptăcu nedreptățile, am fost mutat la o parohie unde nu pot sămerg pentru că am 4 by-pass-uri la inimă. Și asta din cauzăcă am contestat alegerile din Adunarea Eparhială. Voi rămâne în greva foamei până se va rezolva situația în vreun fel. Aici nu ai dreptul săspui nimic. Totul trebuie săfie ca Arhiepiscopul și Episcopul. Era săfiu omorât în 1999, După ce i-am acuzat de corupție, când mi-au desfăcut roțile de la mașină. Reproșez conducerii atitudinea de afront împotriva preoților, lipsa de comunicare. De zeci de ani mălupt cu acești oameni. Preoții trăiesc prost majoritatea, dar Episcopul are 75 de milioane lei vechi salariu, iar Arhiepiscopul are 100 și nici pică tura de apănu și-o plătesc. Plus că mai au 10-15 salariați care lucreazănumai pentru ei. Voi merge până la Dumnezeu pentru dreptate. Am fost la Înalt Preasfințitul Mitropolit Irineu și am depus contestație săse reanalizeze cazul, iar acesta mi-a zis sănu părăsesc biroul. Când l-am întrebat pe Episcopul Emilian Lovișteanu unde măvoi schimba în straiele preoțești mi-a răspuns că în mașină. Am fost transferat într-un loc unde nu pot săurc, este un asasinat la adresa mea” – a spus preotul Nicolae State-Burluși.
Episcopul Râmnicului se disculpă
Chiar a doua zi După ce părintele Nicolae State-Burluși a intrat în greva foamei, episcopul Râmnicului, PS Emilian Lovișteanu, a convocat o conferințăde presă . După ce a plictisit ziariștii mai bine de o jumătate de orăcu proiectele actuale ale Arhiepiscopiei Râmnicului, PS Emilian Lovișteanu a ajuns și la subiectul preotului care a intrat în greva foamei. „Clădirea de lângă biserică a intrat în renovare și avem nevoie de spațiu pentru Casa de Ajutor Reciproc și Liga Femeilor Creștine. I-am cerut părintelui săelibereze spațiul, dar a refuzat. După refuzul lui, permanența Arhiepiscopiei s-a întrunit și a analizat activitatea preotului din ultimii ani și s-a decis transferarea lui la parohia Cetățuia, pe motiv de nesupunere și disciplină „ – a spus Prea Sfințitul Emilian Lovișteanu. Cu toate acestea, Episcopul Râmnicului ezita săspunăcare au fost motivele temeinice ce au dus la transferarea părintelui, el evocând un moment din anul 2006 (când nici măcar nu era Episcop al Râmnicului) când Nicolae State – Burluși a acuzat Înaltele fețe bisericești vâlcene de corupție. până la urmă, însă , După mai multe provocă ri ale jurnaliștilor, PS Emilian Lovișteanu a mărturisit că anumite fapte din ultimele luni ale părintelui Burluși, acelea de a împărți icoane și că rticele bisericești vâlcenilor, au dus la scoaterea sa din Arhiepiscopia Râmnicului. Cel mai probabil, însă , IPS Ghersim și PS Emilian Lovișteanu au fost deranjați de popularitatea preotului Nicolae State – Burluși, care este cunoscut a fi duhovnicul mai multor politicieni vâlceni, printre care și al fostului primar Mircia Gutău. „În mai multe rânduri, preotul State – Burluși a practicat activități care nu sunt conforme cu biserica. A împărțit broșuri și că rți în timpul slujbelor fără ca ele săfie binecuvântate. Ce preot mai face așa ceva. Ultimul exemplu a fost cel de la învestirea primarului, unde eu am fost invitat din partea Arhiepiscopiei, iar el a venit și a tulburat evenimentul, împărțind icoane și broșuri” – a mai declarat PS Emilian Lovișteanu. Întrebat fiind dacă va reveni asupra deciziei în cazul în care părintele Burluși va continua greva foamei și riscă să-și punăviața în pericol datorităstării sale de sănătate precare, Episcopul Râmnicului a dat un răspuns care dămulte de gândit: „Noi ne vom ruga pentru el sănu pățească nimic, dar nu dăm înapoi!”.
Părintele Burluși a fost evacuat în prezența jandarmilor
Vineri După -amiază, preotul Nicolae State-Burluși a fost evacuat, în prezența jandarmilor, din biroul unde și-a desfășurat activitatea mulți ani la Arhiepiscopia Râmnicului. Părintele nu s-a opus în niciun fel, însă a declarat că se gândește serios săatace hotărârea conducerii Arhiepiscopiei în instanțăatât pe civil, cât și pe penal. „Unul din lucrurile cele mai grave care în accepțiunea mea au condus la înrăutățirea relațiilor dintre mine și cei din Arhiepiscopie este lipsa de dialog. Pe același plan pun și lipsa de echidistanță, dar și diferitele abuzuri pe care aceasta le-a făcut în decursul timpului. Nu voi mai rămâne pentru prea mult timp în greva foamei pentru că nu vreau săle las satisfacția de a fi abdicat de la luptă. Lovișteanu s-a plâns că eu dau că rți și iconițe gratis fără binecuvântarea lui. Pentru a da de pomanănu ai nevoie de binecuvântarea nimănui. O faci din suflet, pentru suflet. Dacă e nevoie voi acționa decizia Arhiepiscopiei în instanță, civil și penal. Lupta nu s-a sfârșit!” – a conchis preotul Nicolae State – Burluși.
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu