Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: 20.000 lei amendă pentru o firmă care avea un angajat „la negru”

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a efectuat,în domeniul relaţiilor de muncă, acţiuni de control la 18 angajatori, care își desfășoară activitatea pe teritoriului județului Vâlcea. În urma controalelor efectuate, au fost identificate 34 de neconformități pentru care s-au dispus 34 de măsuri cu termene ferme de realizare și informare ITM Vâlcea cu privire la modul de remediere al acestor neconformități. De asemenea, au fost aplicate o amendă contravențională în valoare de 20.000 lei pentru primirea la muncă a unei persoane fără încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă și o amendă contravențională în valoare de 5000 lei pentru refuzul controlului.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, au fost verificaţi 15 angajatori cu un număr total de 254 salariaţi, au fost identificate 62 neconformităţi faţă de legislaţia specifică, au fost dispuse măsuri pentru remedierea acestora şi au fost aplicate 62 sancţiuni contravenţionale – avertismente.
Pentru combaterea răspândirii COVID 19, au fost dispuse 36 de măsuri. Dintre cele mai frecvente amintim:
– acordare materiale igienico sanitare, spirt, săpun, dezinfectant;
– completarea evaluărilor de riscuri şi intocmire instrucţiunilor proprii pentru combaterea răspândirii COVID 19;
– efectuarea triajului epidemiologic.

Actiunile de control vor continua, având ca obiectiv verificarea modului de realizare a măsurilor dispuse precum și verificarea măsurilor pe care angajatorii le asigură pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV- 2(COVID -19).