Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CEI TREI CARE AU SPERIAT BĂBENIUL

ULTRAJ. Spaima Băbeniului. Așa sunt cunoscuți Marian Dobre, de 32 de ani, Ion Adrian Turbatu, de 23 de ani, și Mihai Gorjean, de 38 de ani, toți din Băbeni, iar oamenii vorbesc în șioaptă despre ei. Nimeni nu are curajul să-i înfrunte, iar autoritățile se arată neputincioase pentru că victimele nu au curajul de a depune plângere la Poliție. Ultima lor escapadă a fost în barul Danemar din Băbeni, unde au distrus totul și au bătut clienții, fără niciun motiv.

 În seara zilei de Sfântă Maria, barul Danemar din Băbeni era plin de localnici, care sărbătoreau. Buna dispoziție s-a terminat în momentul când cei trei bătău și au intrat pe ușa barului. Fără ca cineva să le adreseze vreun cuvânt, Marian Dobre, Ion Turbatu și Mihai Gorjean au început să ia oameni la bătaie doar pentru simplul fapt că se aflau în acea locație. Victime ale furiei celor trei au căzut și Ion Ciumă, de 38 de ani, și Nicolae Ciumă, de 17 ani, care au fost loviți de cei trei „periculo și”, în mod repetat cu obiecte contondente. Persoanele agresate au solicitat un echipaj al ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale și au fost transportate la Spitalul Județean Vâlcea. Unul dintre ei va avea nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale, iar celălalt de 14. Demn de remarcat este faptul că nimeni nu a avut curajul să cheme poliția, oamenii legii autosesizându-se după apelul la 112.

„Periculo și” nu s-au lăsat până nu au distrus barul aproape în totalitate, distrugând mobilierul și instalația de iluminare a încăperilor. După care s-au îndreptat liniștiți către casă. Abia a doua zi, polițiștii le-au bătut la ușă și i-au ridicat pentru declarații. La fața locului, polițiștii au stabilit că în timpul altercației în local se aflau mai multe persoane, dintre care o parte s-au ascuns după tejgheaua barului, iar o parte au părăsit incinta.

 Arestați pentru 29 de zile

 Polițiștii din cadrul Poliției orașului Băbeni și cei ai Serviciului de Investigații Criminale au investigat cazul, iar Marian Dobre, Ion Turbatu și Mihai Gorjean sunt cercetați pentru săvâr șirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire și alte violențe, vătămare corporală. De semnalat este rolul activ al polițiștilor, care le-au convins pe victime să depună plângere împotriva agresorilor. Cu siguranță, au fost mai mulți care au luat bătaie de la cei trei, dar așa cum arătam mai sus, nu au avut curajul de a depune plângere. Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de miercuri, 22 august a.c. au fost prezentați instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă, instanța constatând că sunt întrunite condițiile de arestare preventivă pentru 29 de zile. În prezent cei trei se află încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Bătău și nu sunt la prima altercație de acest fel, ei mai având la activ multe bătăi, loviri și distrugeri, însă de fiecare dată nu exista plângere împotriva lor, scăpând astfel de brațul lung al legii. Ei aveau un mod cel puțin controversat de a- și convinge victimele să nu depună plângere. „Se duceau peste ei, îi mai băteau încă o dată și îi amenințau că dacă depun plângere, toate rudele lor vor avea de suferit” ne-a declarat un martor al scandalului, care din motive lesne de înțeles, vrea să- și păstreze anonimatul.

MAGDA POPESCU