Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tudor mai vrea jucători

Managerul general al echipei vâlcene, CS Municipal, a declarat la finalul meciului de cupă că mai are nevoie de fotbaliști pentru îndeplinirea obiectivului de evitare a retrogradării: „A fost un antrenament bun meciul cu FC Oltchim, dar pentru noi important este meciul de sâmbătă, de campionat, cu Gaz Metan Severin. Am avut ghinion, mingea nu a vrut deloc să intre în poartă, sperăm însă să marcăm sâmbătă. Ne așteaptă un meci greu cu Severinul, i-am văzut pe viu în prima etapă, sunt o echipă bună. Până atunci, sper să întărim lotul, suntem în discuții cu câțiva jucători, pentru că nu avem dubluri pe posturi. Deocamdată, avem 12 seniori, restul fiind juniori”. Vlad Soare