Un bărbat de 53 de ani, din comuna Mihăești, a fost sancționat de polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, după ce a fost prins în trafic conducând un autoturism echipat cu un dispozitiv de avertizare sonoră neomologat.
Incidentul s-a petrecut duminică, 28 iunie 2026, în jurul orei 17:00, pe raza comunei Mihăești. Șoferul a fost oprit de polițiști după ce nu a respectat semnificația indicatoarelor rutiere amplasate la trecerea la nivel cu calea ferată.
În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit și că autoturismul circula fără o poliță RCA valabilă.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei. Totodată, permisul de conducere al bărbatului a fost reținut pentru 90 de zile, iar certificatul de înmatriculare al autoturismului a fost retras.
Polițiștii reamintesc conducătorilor auto că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic și atrag atenția că pe autovehicule trebuie montate doar echipamente și dispozitive omologate.




















Lasă un comentariu